Duminica 22 Decembrie

Investiții în Florești din bani europeni! Primarul Pivariu: „Creștem capacitatea școlilor cu 3000 de elevi”


Primăria Florești a obținut finanțare din fonduri nerambursabile pentru a crește capacitatea școlilor din comună cu 3000 de elevi. 

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat joi care sunt investițiile în educație care au deja finanțarea asigurată.

„Iată care sunt investițiile în educație care au deja finanțarea asigurată:

1. Școala Nouă

Proiectul de construire a unei noi școli a fost declarat câștigător pentru finanțare din fonduri nerambursabile.

Bugetul acestui proiect este de aproximativ 45 de milioane de lei.

Noua școală din Florești va fi situată pe strada Porii/Cătanelor și va avea următoarele caracteristici:

     - 36 de clase noi

     - 4 laboratoare

     - 2 ateliere

     - 1 bibliotecă

     - 1 sală multifuncțională

2. Extindere clădire Liceul „Dumitru Tăuțan”

Proiectul depus de Primăria Florești pentru fonduri nerambursabile pe măsura "Școala Verde" a fost declarat eligibil pentru finanțare.

Valoarea totală a acestui proiect este de 22.850.000 lei.

Acest proiect presupune extinderea aripii estice a clădirii actuale a Liceului "Dumitru Tăuțan" și va include:

- 15 clase noi și un laborator.

- Panouri fotovoltaice pentru independența energetică a liceului

- Seră didactică

- Utilarea cu tehnică educațională de ultimă generație( table smart, laptopuri etc)

3. Extindere și reconversie clădire Bibliotecă (Lic. Tăuțan)

Acest proiect, în valoare de 13.781.186 lei, finanțat din bugetul local al Comunei Florești, presupune modificarea și extinderea clădirii actualei biblioteci, din care vor rezulta alte 6 noi săli de clasă”, a declarat primarul Bogdan Pivariu.

e1.jpeg

f1.jpeg

f3.jpeg

f2.jpeg

Comentarii Facebook