Vineri 22 Noiembrie

Învins și rănit, Tișe le cere celor din Bistrița și Sălaj să nu mai vină la spitale în Cluj. Ce l-a înfuriat atât de tare pe Alin Tișe!


După ce Clujul a pierdut proiectul de 31 de milioane de euro pentru realizarea unui Cloud Regional în favoarea Bistriței, Alin Tișe a pornit războiul cu ceilalți lideri din Ardeal. Tișe și Boc au spus că au fost ”lucrați” de șefii județelor din jur, care au cerut ca proiectul de 31 de milioane de euro să fie luat Clujului pentru că ”are prea multe, oricum”.

Eu m-aș bucura dacă aceste județe ar fi la fel de preocupate, dincolo de o clădire cu niște servere, să-și facă spitale mai bune cu medici, nu spitale goale după ce le termină, adică să aibă și o strategie să atragă medici, la fel Sălajul să-și facă mai multe spitale dacă se poate în 2-3 orașe să nu mai vină toți bolnavii la Cluj, pentru că ei nu sunt capabili să atragă niciun medic acolo. Nu dau sfaturi, dar aș fi mult mai preocupat și ar câștiga mai mult cetățenii din Bistrița și din Alba sau Sălaj decât participarea la aceste jocuri politice cu voturi într-un fel sau altul. Dar până la urmă e strategia dânșilor. Clujul, atunci când le convine, este bun ca și centru de regiune, iar atunci când nu le convine, nu este bun. Atunci când bolnavii vin la Cluj este o chestiune firească și statul e obligat să asigure tratament medical. Știți argumentul, ”Clujul are destule, să mai aștepte”, e ca și cum ai spune unui bolnav de la Urgență ”domnul de la Bistrița să mai aștepte că e cetățean din Bistrița și pentru noi nu e important, prima dată să între cel din Cluj» sau «să mai aștepte cei din Bistrița că au mai fost astăzi, sunt vreo 40% din cei care au intrat astăzi, să mai stea”. Dacă spui unui om că s-a ales Beclean în loc de Cluj care e hub IT, care are clădirea pregătită, are totul la dispoziție, păi ce să mai discutăm?”, a declarat Alin Tișe, la un post de radio.

Președinții de Consilii Județene județele Ardealului, Bihor, Maramureș, Sălaj, Bistrița Năsăud și Satu Mare au decis ca Centrului de Date pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest să fie făcut la Beclean.

Cel mai tare sunt supărat pe domnul Bolojan (n.red. Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor) pentru că dânsul a înțeles ce se întâmplă acolo. Negocierile s-au făcut pentru ca Bihorul să primească ceva, agenția ADRN Nord-Vest. Domnul Bolojan este prietenul meu, dar acum a procedat ca o vulpe bătrână în ale politicii. Vom vedea cine va câștiga și cât va câștiga din această ecuație”, a mai declarat Alin Tișe.

A apărut Coaliția Ardealului împotriva Clujului!: ”Aveți prea multe!” / Tișe și Boc plâng că au pierdut proiectul Cloud -ului de 31 de milioane de euro

Comentarii Facebook