Duminica 22 Decembrie

Jaf din bani publici! Primarul din Jucu, Dorel Pojar, ridică apartamente sociale cu 160.000 de euro bucata


USR Jucu îl acuză pe primarul Dorel Pojar de ”jaf” din bani publici, după ce vrea să construiască locuințe sociale la suprapreț la doar 50 de metri de ferma de vaci.

Primarul comunei Jucu a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru ziua de 07.02.2024, începând cu ora 14.00. Singurul punct important de pe ordinea de zi este aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiție ”Demolare clădire existentă C1 și C2, PUD construire de locuințe sociale, amenajări exterioare, racordare și branșamente la utilități”, proiect inițiat de domnul Pojar Valentin-Dorel, primarul comunei Jucu.

Devizul total general prevede suma de 24.710.393,29 lei pentru construcția unui bloc de locuințe sociale cu 30 de apartamente, având suprafața totală utilă de 1989,22 mp. Aceste sume duc la un cost de construcție mediu de 160.000 euro/apartament și 2500 euro/mp util. Sumele nu includ prețul terenului, acesta fiind deținut deja de Consiliul Local Jucu. Locația blocului este de asemenea una total nepotrivită, fiind la mai puțin de 50 m de ferma de vaci.

USR Jucu face un apel public către primarul PSD Pojar Valentin-Dorel să retragă de pe ordinea de zi proiectul! În cazul în care proiectul nu este retras, rugăm toți consilierii locali ai comunei Jucu să voteze împotriva acestei risipe evidente din banii publici.

USR crede în administrații transparente și eficiente și de aceea vom avea întotdeauna o abordare constructivă la proiectele care îmbunătățesc comunitățile, dar ne vom opune ferm risipei de bani publici! 

Jucu este o comună bogată și singurul lucru care stă între locuitorii ei și dezvoltare este administrația locală, depășită de vremuri.

Un calcul simplu arată că blocul ar trebui să coste cel mult 11 milioane de lei, dar a fost supraevaluat.

Comentarii Facebook