Klaus Iohannis a trimis o scrisoare către Parlament
Potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale, Klaus Iohannis a trimis o scrisoare către Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și cel al Camerei Deputaților, Valeriu-Ștefan Zgonea.
Șeful statului solicită să adreseze Parlamentului un mesaj, în ședința reunită a celor două Camere, din data de 16 septembrie 2015, ora 11.00.
"Domnului Călin POPESCU-TĂRICEANU
Președintele Senatului
Domnului Valeriu Ștefan ZGONEA
Președintele Camerei Deputaților
Stimate Domnule Preşedinte,
În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj.
Vă propun ca data prezentării mesajului în ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 16 septembrie 2015, ora 11.00.
Vă rog să primiţi asigurarea întregii mele consideraţii
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS", se arată în comunicat.
0 Comentarii