Duminica 22 Decembrie

Klaus Iohannis: Valoarea unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 lei. Legea a fost promulgată


Preşedintele Klaus Iohanis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, transmite Administraţia Prezidenţială. Actul normativ prevede că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei.

De asemenea, legea promulgată instituie posibilitatea ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor.

Prin urmare, voucherele de vacanță pot fi utilizate și pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele școlare, naționale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind  plata taberelor potrivit prezentului alineat se stabilește prin ordin comun al ministrului Educației și al ministrului Finanțelor, potrivit news.ro


Comentarii Facebook