Duminica 22 Decembrie

La Aeroportul Cluj va fi construit un parking cu 1500 de locuri

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre prin care va fi demarat proiectul de construire a unui parking etajat la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

 

Proiectul de hotărâre vizează aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de concesiune de lucrări publice nr. 29/17.08.2010, încheiat între Judeţul Cluj-Consiliul Judeţean Cluj şi S.C. UTI Parking & Hotel Management S.R.L.. Prin intermediul acestui proiect de hotărâre, ce urmează a fi supus aprobării în următoarea şedinţă a forului administrativ judeţean, se creează cadrul necesar în vederea demarării lucrărilor de construire a parkingului auto etajat de 1.470 de locuri din incinta Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj.

 

Oficialii CJ Cluj susțin că această situație a fost posibilă ca urmare a demersurilor întreprinse în ultima perioadă de timp de Consiliul Judeţean, şi care au vizat eliminarea tuturor impedimentelor ce stăteau în calea edificării parkingului, respectiv a eliberării imobilelor ocupate de reprezentanţii unor instituţii publice şi de societăţile comerciale aflate în chirie.

 

Mă bucur că am reuşit să deblocăm acest contract care fusese suspendat în urmă cu mai mulţi ani din cauza problemelor cu amplasamentul. În contextul în care am convenit deja asupra eliberării, cel târziu luni, 27 februarie, a ultimului imobil de pe amplasamentul viitorului parking, în acest moment nu mai există absolut niciun obstacol în calea demarării acestei investiţii imperios necesare unui aeroport de mărimea celui din Cluj”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. 

 

Suspendarea obligaţiei concesionarului S.C. UTI Parking & Hotel Management S.R.L. de construire a parkingului etajat, aprobată prin hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 269/2011, a fost determinată de existenţa, pe amplasamentul atribuit în vederea edificării parkingului, a mai multor imobile care asigurau desfăşurarea activităţii Direcţiei Generale a Vămii, a Unităţii Speciale de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a unor societăţi care realizau activităţi conexe aviaţiei, generatoare de venituri pentru Aeroport, în temeiul unor contracte de locaţiune încheiate pentru o perioadă de cinci ani. 

 

Prin Contractul de concesiune de lucrări publice nr. 29/17.08.2010, S.C. UTI Parking & Hotel Management S.R.L. s-a angajat să construiască un parking auto suprateran cu o capacitate de 1.470 de locuri de parcare şi o suprafaţă construită desfăşurată de 37.800 de metri pătraţi. De asemenea, concesionarul s-a obligat să realizeze şi o extindere a parcării existente la o capacitate minimă de 530 de locuri de parcare, în suprafaţă de circa 17.550 de metri pătraţi, lucrare deja executată şi dată în folosinţă încă din anul 2011, şi pentru care Consiliului Judeţean Cluj percepe o redevenţă totală anuală pentru exploatare în sumă de 66.250 de euro.

Comentarii Facebook