La Dej și Câmpia Turzii s-au închis rampele de gunoi

 

Rampele de gunoi de la Dej și Câmpia Turzii au fost închise și vor fi ecologizate din confuri europene. 

 

Închiderea acestor două rampe neconforme reprezintă etapa a doua şi ultima a contractului privind proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii ”Închidere şi ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj”, prima etapă având loc în data de 12 iunie a.c., când au fost predate amplasamentele depozitelor neconforme de deşeuri de la Pata Rât,  Huedin, Turda şi Gherla. 

Lucrările la cele două amplasamente vor viza, în principal, reconfigurarea lor şi acoperirea cu un strat de pământ peste care se va realiza o înierbare a întregii suprafeţe, urmând a fi efectuate, totodată, lucrări de drenaj, puţuri de captare a biogazului, drumuri de acces, sisteme de colectare a apelor pluviale, etc. 

 

Procedura de achiziţie publică a lucrărilor de proiectare şi execuţie a obiectivului de investiţii „Închidere şi ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj” a demarat în luna octombrie 2014, prin publicarea pe SEAP a anunţului de participare nr. 154511.

 

Data limită de depunere a ofertelor aferente acestui contract a fost 16 decembrie 2014, ulterior acestei date având loc evaluarea ofertelor depuse, întreaga procedură finalizându-se cu desemnarea câştigătorilor.

 

Astfel, pentru Lotul nr. 2 a fost încheiat Acordul Contractual nr. 6835/27 din 02.04.2015 în ceea ce priveşte depozitele Dej şi Câmpia Turzii, antreprenor fiind Asocierea SC Geiger Transilvania SRL - Wilhelm Geiger Gmbh&CP.KG-Coplan Consultanţi Arhitecţi Ingineri SRL, la valoarea de 8.098.330,08 lei fără TVA.

Comentarii Facebook