Duminica 22 Decembrie

La fabrica de gunoi de la Pata Rât s-a dat un avans de 13 milioane de lei și s-a lucrat de 3. Restul banilor au DISPĂRUT

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că ”țeapa” de la fabrica de gunoi a Clujului se adâncește. ”S-au plătit 13 milioane de lei ca avans, dar s-a lucrat de 3 milioane, în 6 luni”, a spus Uioreanu.

 

Nu știm ce s-a întâmplat cu diferența de bani, dar lucrările sunt în întârziere de minim 5 săptămâni. Firma Confort s-a angajat că va redresa situația. Oricum ar fi, cum arată acum situașia miroase a dosar penal”, a declarat Horea Uioreanu.

 

Firma Conform, deținută de miliardarul din Banat Georgică Cornu, a câștigat licitația organizată de Consiliul Județean Cluj și a demarat lucrările în luna martie. Președintele CJ Cluj de atunci, Alin Tișe i-a ”servit”, ca avans, suma de 13 milioane de lei, adică 3 milioane de euro, dar mare parte din bani a dispărut. Surse din cadrul CJ Cluj au declarat că ancheta făcută a arătat că banii au fost mutați pe alte firme ale miliardarului, aflate într-un impas financiar.

 

Noi vrem ca acest proiect, finanțat din fonduri europene, să continue. Domnul Cornu s-a angajat că va continua și va grăbi lucrarea”, a mai spus Uioreanu.

 

Firma Confort a ajuns în situația să nu mai aibă bani să îi plătească pe muncitorii de la fabrica de gunoi, dar nici să își alimenteze cu carburant utilajele. Așa se explică de ce nu s-a lucrat pe șantier.

 

Georgică Cornu, miliardarul care ridică fabrica de gunoi a Clujului, promite că restituie cele 13 milioane ”evaporate”

Comentarii Facebook