Duminica 22 Decembrie

La Pata Rât s-a depozitat ILEGAL gunoi în valoare de 8 milioane de lei. Seplecan a făcut plângere PENALĂ

 

Consiliul Judeţean Cluj a primit darea de seamă care arată cât gunoi s-a depozitat în plus și ilegal pe rampa de la Pata Rât, care ar fi trebuit să fie închisă în 2010, nu să fie folosită în continuare.

 

Asocierea SC Nordconforest SA - SC Finara Consult SRL- SC Interdevelopment SRL, care trebuie să închidă şi ecologizeze depozitele neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj, inclusiv cel de la Pata Rât, a determinat ”valoarea lucrărilor suplimentare pe care le presupun deşeurile depozitate în mod ilegal la depozitul neconform de la Pata-Rât, în plus faţă de cele avute în vedere în momentul organizării licitaţiei din anul 2014.

 

Astfel, în ceea ce priveşte acest depozit, în urma studiilor topografice efectuate de Antreprenor după predarea amplasamentului, s-a constatat existenţa unei cantităţi suplimentare de 541.835 mc faţă de cea menţionată în documentaţia de atribuire, valoarea lucrărilor suplimentare pe care le presupune neutralizarea şi ecologizarea acestora fiind de nu mai puţin de 7.902.901,23 lei !!! Grav este însă faptul că există riscul ca acestor cheltuieli neeligibile aferente cantităţii suplimentare de 541.835 de mc să li se adauge şi altele generate de depozitarea ilegală pe amplasament după data de 16 iulie 2010, dată începând cu care, potrivit HG  nr. 349/2005, depozitarea pe acest amplasament este interzisă. Potrivit estimărilor făcute de constructor, volumul acestor cantităţi este, de asemenea, unul considerabil, de 367.010,50 mc!”, precizează Consiliul Județean Cluj.

 

Potrivit menţiunilor făcute de Antreprenor şi comunicate Consiliului Judeţean Cluj, au fost constatate activităţi ilicite de colectare, depozitare şi sortare a deşeurilor reciclabile atât pe amplasamentul în cauză, cât şi pe rampa privată învecinată - SAPLREST RAMPĂ, apreciindu-se că operarea platformei provizorii s-a făcut până recent, fără respectarea normelor legale,  fapt ce a reprezentat, de altfel, şi cauza acestor cantităţi suplimentare de deşeuri comparativ cu cele prevăzute în Caietul de sarcini.  

 

Documentaţia primită de la Antreprenor confirmă, o dată în plus, gravitatea situaţiei de la Pata Rât, în sensul că ni s-au comunicat costurile suplimentare pe care le presupune neutralizarea acestei cantităţi enorme de deşeuri depozitate ilegal. Grav este atât faptul că valoarea lucrărilor suplimentare este una semnificativă, de nu mai puţin de cca. 8 milioane de lei, cât şi faptul că, pe cale de consecinţă, ar putea rezulta o creştere a timpului de execuţie a contractului, estimată la cca. 120 de zile. E evident faptul că aceste consecinţe negative grave vor trebui asumate de către cei care le-au generat pentru că nici nu se pune problema ca aceste costuri să fie suportate din bani publici.

 

Acesta este motivul pentru care m-am adresat deja justiţiei, prin intermediul plângerii penale pe care am semnat-o astăzi şi prin care am solicitat identificarea şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi despre care consider că nu trebuie să rămână nepedepsiţi. Importanţa acestor demersuri e dată de faptul că îmi doresc cu orice preţ să evităm declanşarea procedurii de infringement asupra României, procedură care ar provoca pierderi financiare uriaşe, de 1.400.000 de euro în prima zi de aplicare şi, ulterior, câte 140.000 de euro pentru fiecare zi care trece până la conformare. Ţin să reamintesc tuturor faptul că, după cum am mai precizat, datoria mea este aceea de a administra eficient banii judeţului Cluj şi de a supraveghea cheltuirea fondurilor europene,  motiv pentru care îi asigur pe toţi clujeni că niciun ban public nu va fi folosit pentru a închide şi neutraliza deşeuri depozitate ilegal de către operatorul unei rampe private, fără ca acesta să fie recuperat. De altfel, închiderea cu fonduri europene a unei rampe private contravine legislaţiei comunitare întrucât acest lucru ar reprezenta o fraudă evidentă în folosirea banilor europeni. Îi asigur pe toţi clujenii că, în limita competenţelor ce revin Consiliului Judeţean şi în spiritul legii, voi face tot ceea ce ţine de mine pentru rezolvarea problemei deşeurilor, cei vinovaţi trebuind să răspundă pentru toate consecinţele negative provocate de numeroasele ilegalităţi comise în ultimii ani şi care au făcut ca astăzi deşeurile să fie duse la Oradea, cu costuri suplimentare pentru populaţie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Comentarii Facebook