Duminica 22 Decembrie

Le Figaro TITREAZĂ: E lovitură de stat împotriva preşedintelui român Traian Băsescu


Cotidianul francez Le Figaro a rezervat un material larg crizei politice de la București, publicat cu câteva ore înainte de suspendarea preşedintelui.

"Traian Băsescu, preşedintele de centru-dreapta, îşi vede izolarea tot mai mare în faţa ofensivei instituţionale a Uniunii social liberale, moştenitoare a Partidului comunist român", comentează jurnalistul Le Figaro, Alexandre Levy.

"Un Blitzkrieg de o violenţă inedită a cărui ţintă ultimă pare să fie şeful statului Traian Băsescu, aflat în cursul unei proceduri de destituire care va fi votată în Parlament", a mai scris publicaţia franceză.

"Necazurile au începutul în luna mai, după căderea guvernului unuia dintre ultimii săi aliaţi, Mihai Ungureanu (...). Preşedintele nu a avut altă opţiune în afară de a îl numi în funcţia de premier pe principalul său adversar, Victor Ponta, de la Uniunea social liberală", relatează cotidianul, citat de realitatea.net.

"Rămâne să măsurăm capacitatea de ripostă a lui Traian Băsescu. Aflat la preşedinţie din 2004, acest veteran al politicii nu şi-a spus cu siguranţă ultimul cuvânt", a mai menționat publicația Le Figaro.

Băsescu a reușit, în 2007, să câștige cu un procent de aproape 75 la sută referendumul prin care s-a încercat suspendarea lui.

Comentarii Facebook