Duminica 22 Decembrie

Liberalii propun piata volanta in zona centrala a Clujului


Organizatia de Tineret a PNL Cluj-Napoca apreciaza reluarea programului saptamanal al pietelor volante, dar solicita ca acestea sa fie organizate si in zona centrala, mai precis in parcarea din Piata Mihai Viteazul.

"Solicitarea noastra vine in contextul in care sunt putine mijloacele de transport in comun care ajung in zona Salii Sporturilor, iar circulatia este ingreunata si de lucrarile la linia de tramvai. In schimb, clujenii pot ajunge mult mai usor in centru din orice punct al orasului, folosind transportul in comun. Totodata, in acest sfarsit de saptamana Consiliul Judetean Cluj organizeaza expozitia cu vanzare directa de la producatori, "Produs de Cluj", in parcarea hipermarketului Cora, deci in aceeasi parte a orasului, motiv care intareste solicitarea noastra de mutare a pietei volante in centru.

Pe de alta parte, suntem convinsi ca noul primar interimar nu va ceda in fa?a presiunii comerciantilor din Piata Leul, ale caror produse de import vor fi nevoite sa faca fata competitiei de calitate cu cele ale producatorilor locali", a precizat Ioan Bildea, presedintele Organizatiei municipale de Tineret a PNL Cluj-Napoca.

Tinerii liberali sustin ca locatiile unor sunt amplasate piele volante sunt usor accesibile tuturor locuitorilor orasului.

 

Reapar pietele volante in Cluj-Napoca! Vezi cand are loc prima

Comentarii Facebook