Duminica 22 Decembrie

Locuitorii din Izvorul Crișului care nu s-au dus la VOT în 25 mai, trecuți pe LISTA NEAGRĂ de primarul de la UDMR

 

Locuitorii din Izvorul Crișului, care nu s-au dus la VOT în 25 mai, au fost MUSTRAȚI de primarul de la UDMR, iar cei care au participat la scrutinul electrol au fost felicitați. Oamenii au primit acasă scrisori. 

 

Conducerea organizației județene Cluj a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) solicită primarului comunei Izvoru Crișului (jud. Cluj), Antal János, și organizației locale a UDMR să clarifice public sursa informațiilor pe baza cărora primarul a trimis scrisori de mulțumire, respectiv de regret locuitorilor comunei, în funcție de participarea acestora la votul pentru Parlamentul European din 25 mai 2014.

 

Mai mulți localnici din Izvoru Crișului au semnalat recent faptul că au primit scrisori semnate de Antal János, în care primarul le-a mulțumit pentru participarea la votul din 25 mai, iar celor care nu s-au prezentat la urne, acesta și-a exprimat regretul și speranța că la următoarele alegeri își vor exercita dreptul de vot.

 

Acest fapt arată clar că primarul a trimis aceste scrisori pe baza unor liste care conțin date exacte privind participarea la vot a cetățenilor din Izvoru Crișului. Or, aceste detalii sunt accesibile – în mod legal – doar membrilor comisiilor electorale locale, județene și centrale, nici primarul și nici alți reprezentanți ai UDMR neavând acces la listele nominale respective.

 

Mai mulți cetățeni ai comunei Izvoru Crișului și-au exprimat nemulțumirea față de existența unor ”liste negre” pe care sunt incluşi cei care nu au participat la scrutinul din 25 mai. Oamenii se tem că pe baza acestor liste negre vor avea de suferit în relația lor cu primăria condusă de UDMR, doar pentru că și-au exercitat dreptul democratic de a nu participa la vot”, a declarat Mihály Ágnes (foto stânga), consilier local, Izvoru Crișului, vicepreședintele PPMT Cluj.

 

Întrebați de presa maghiară din Cluj, primarul și viceprimarul comunei (ambii din partea UDMR) au oferit explicații contradictorii. Primarul Antal János a declarat că sursa datelor privind prezența cetățenilor la urne sunt „listele electorale nominale, liste  publice, accesibile tuturor” (sursa: cotidianul Krónika, 24 iunie 2014). Viceprimarul Péntek László a susținut că scrisorile au fost trimise nu pe baza listelor electorale, ci în urma supravegherii de către reprezentanții UDMR a cetățenilor care în ziua votului s-au prezentat la urne (cotidianul Szabadság, versiunea print din 24 iunie 2014).

 

PPMT solicită primarului Antal să clarifice public la ce liste s-a referit, deoarece listele nominale electorale nu oferă date privind prezența cetățenilor la vot. Solicităm de asemenea ca UDMR Izvoru Crișului să-și înceteze activitatea de supraveghere și filaj de tip securist, respectiv alcătuirea unor „liste negre” fără etică”, a declarat și Soós Sándor, președintele PPMT Cluj..

Comentarii Facebook