Lucrările avansează rapid la Noul Parc din Florești! Pivariu: „La sfârșitul acestei veri vom inaugura cel mai mare parc din istoria Floreștiului”


Lucrările avansează cu rapiditate la noul parc din comuna Florești! Autoritățile anunță că acesta va fi inaugurat până la finalul verii.

Sunt fericit să vă anunț că la sfârșitul acestei veri vom inaugura acest Parc, cel mai mare parc din istoria Floreștiului!

Acest parc devine punctul central al activităților noastre recreative și sportive, oferindu-ne oportunitatea perfectă de a ne exersa pasiunile sau de a ne antrena pentru competiții. 

Aici puteți practica activități precum dirtbike, tenis, padel, fotbal, baschet, volei, badminton, alergare, patinaj pe role și ciclism, oferindu-ne un cadru perfect pentru a crea amintiri de neuitat alături de familie și prieteni!

Acest Parc reprezintă un nou pas către o comunitate mai unită, mai sănătoasă și mai fericită! Fiecare moment petrecut aici va contribui la povestea noastră comună, în care fiecare dintre noi are un rol important de jucat”, transmite Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești. 

Proiectul pentru transformarea zonei fostului poligon de pe strada Tăuțiului implică amenajarea unui teren de peste 4,7 hectare într-o zonă pentru practicare sportului și agrement.

Acesta include o pistă de role (cu două culoare, dintre care unul pentru viteză), o zonă pentru sport în aer liber (un teren de tenis cu gradene, un teren de baschet, un teren de volei, 4 terenuri de badminton, un teren de squash, un teren pentru mai multe sporturi, cu tribune pentru spectatori. Parcul va avea dotări moderne, alei și zone verzi generoase, chiar și o zonă de parc de aventură.

Garden Center Grup și Ro-Verde Landscaping au câștigat contractul de proiectare și execuție pentru noul parc pregătit în comuna Florești, pe strada Tăuțiului pentru peste 17,1 milioane de lei, fără TVA.

Comentarii Facebook