Duminica 22 Decembrie

Lucrările la Autostrada Gilău-Nădășel sunt în toi. Începe asfaltarea FOTO


Lucrările la tronsonul de autostradă de la Gilău la Nădășel, care măsoară 8,7 km lungime, sunt în toi, iar constructorii au pus deja stratul premergător de balast stabilizator pe o porțiune de 1,5 km.

 

De asemenea, reprezentanții firmei care face lucrările precizează că în următoarele 30 zile se vor turna asfalt pe această lungime de 1,5 km, care este deja pregătită.

Prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, efectuează astăzi o vizită pe șantierul tronsonului de autostradă și a anunțat că lucrările sunt terminate în proporție de 50%.

 

Până acum s-au excavat peste 5,5 milioane de metri cubi de pământ, care a fost folosit pentru nivelarea altor zone.

 

De asemenea, tronsonul de autostradă va avea 11 viaducte, iar cel mai mare dinte ele are 250 metri și o înălțime de 35 metri.

 

Lucrările au început în luna iulie a anului 2014, iar tronsonul va deveni circulabil în aprilie 2016. Costul total al lucrărilor se ridică la aproximativ 250 milioane de lei, ceea ce înseamnă un cost de 6,4 milioane de euro pe kilometrul de autostradă.


Vezi imagini de la fața locului în Galeria FOTO.


Comentarii Facebook