Duminica 22 Decembrie

Maghiarii urmează să stabilească pe cine vor susține în turul doi al alegerilor. Ce spune Kelemen Hunor



Candidatul UDMR la prezidențiale, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că se vor face ”multe analize” pentru a stabili pe cine va susține UDMR în turul doi al alegerilor.

"Eu nu am făcut nicio declaraţie referitoare la susţinerea unui candidat în turul al doilea, noi vom decide abia joi. Vom avea o discuţie în cadrul preşedinţiei UDMR, conducerea restrânsă a Uniunii, apoi în Consiliul Permanent, la Cluj, şi vom lua o decizie pe cine susţinem, care depinde de foarte multe analize şi de foarte multe date. Vom lua joi o decizie. S-ar putea să îl susţinem pe Ponta, s-ar putea să nu luăm o astfel de decizie. Până nu există o şedinţă, eu singur nu iau decizii de această natură şi nu am luat o astfel de decizie", a spus Kelemen, pentru Mediafax.

Totuși, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de UDMR şi semnat de secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, o organizaţie care reprezintă interesele unei minorităţi "nu îşi poate permite să adopte o astfel de decizie privind susţinerea unui candidat în turul al doilea bazându-se pe sentimente".

"Mai întâi trebuie să analizăm posibilităţile, respectiv oferta electorală a celor doi candidaţi, după care putem lua o decizie absolut raţională", a subliniat secretarul general al Uniunii.

Comentarii Facebook