Vineri 29 Noiembrie

Maia Sandu mesaj pentru români înaintea votului: „Cei ce credeți ca România ar fi mai puternică fără UE, priviți spre Republica Moldova” VIDEO


Într-un mesaj video postat pe Facebook, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a subliniat legătura strânsă dintre soarta Republicii Moldova și cea a României, declarând: „Dragi români, soarta Republicii Moldova este strâns legată de soarta României. Orice biruinţă a României e şi biruinţa noastră. Orice greutate o trăim împreună. O Românie puternică este un motiv de mândrie şi pentru noi şi o garanţie că vom reuşi alături de voi.”


Sandu a continuat spunând că „Cei care cred că România ar fi mai puternică şi mai prosperă fără Uniunea Europeană, priviţi spre Republica Moldova, vedeţi cât de mult a avansat România în ultimele două decenii şi cu cât greu s-a descurcat Republica Moldova.”


Ea a amintit că acum 18 ani, Republica Moldova nu a avut șansa de a adera la Uniunea Europeană împreună cu România, dar „nu ne-am pierdut speranţa şi muncim din greu ca să ajungem parte a acestei familii mari, europene, cât de curând posibil.”

„În această lume tot mai incertă, avem nevoie unii de alţii, avem nevoie să ne susţinem reciproc. Împreună suntem mai puternici,” a mai spus Maia Sandu. Președintele Republicii Moldova a adus în discuție și pericolele reprezentate de Kremlin, afirmând că „nu trebuie să îi credem pe cei care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare.” Ea a reamintit despre vremurile în care regimul sovietic a impus „graniţe închise şi tăceri” și a interzis „circulaţia, comunicarea, îmbrăţişările.” „Acum Kremlinul ne vrea din nou în umbra sa,” a subliniat Sandu. Ea a avertizat că „Vedeţi ce face Kremlinul cu vecinii săi: îi şantajează, îi bombardează, îi ucide. Vedeţi ce face cu propriii cetăţeni: îi pune la închisoare doar pentru că sunt împotriva războiului sau pentru că critică autorităţile.”

În continuare, Maia Sandu a subliniat pericolele revenirii la un regim autoritar, afirmând că „da, democraţiile noastre nu sunt perfecte, dar revenirea la un regim care este de partea agresorului este un pas înapoi către izolare, sărăcie, dictatură.” „Nu vrem să fim din nou separaţi. Nu vrem ca Kremlinul să dicteze relaţiile Bucureştiului cu Chişinăul, dimpotrivă, avem şansa să ne regăsim în marea familie europeană şi nu vrem să ratăm această şansă,” a continuat ea.

Maia Sandu a transmis că va vota la alegerile din România, explicând: „Pe 1 şi 8 decembrie mergem din nou la vot. Alegem Parlamentul României şi preşedintele României. Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume şi cu un nivel de trai înalt pentru toţi cetăţenii săi.” De asemenea, ea a adăugat: „Bunicii mei, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. Poporul român are puterea şi înţelepciunea de a-şi apăra locul în lume. Iar soarta şi această putere stau doar în vot. Poporul român este liber. Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o ţară liberă.”

În final, Maia Sandu a încheiat mesajul prin a sublinia importanța alegerilor și speranța pentru un viitor mai bun, spunând: „Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o ţară liberă.”

Comentarii Facebook