Marcel Ciolacu a vorbit despre creșterea TVA-ului în România: ,,Excludem odată pentru totdeauna o creştere. Vom veni cu alte măsuri"
Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat în decursul zilei de astăzi că „excludem odată pentru totdeauna o creştere a TVA”. Politicianul a mai spus că o creștere a cotei de TVA cu un punct procentual aduce și o creștere a inflației cu 0,5 procentuale.
,,Noi avem o reformă fiscală de implementat pe care şi-a asumat-o România, (...) ea a fost asumată în PNRR în cererea de plată numărul patru. Şi pe această reformă fiscală normal că s-au făcut analize şi de către Comisie, şi de către Guvernul României, şi de către Banca Mondială, care este unul dintre consultanţii la care a apelat Guvernul României, respectiv Ministerul de Finanţe. Normal că se lucrează pe scenarii. În schimb, nu-i nici prima şi presupun că nici ultima oară şi depăşim zona de tatuaje, nu mărim TVA-ul. De ce nu mărim TVA-ul? Reprezint un partid social-democrat. În primul rând, efortul ar fi mutat în mod egal la toţi românii, indiferent de venituri, efort însemnând o scădere a puterii de cumpărare. Eu acest lucru nu-l fac şi mă bucur mult că şi domnul ministru spune acelaşi lucru", a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, după întâlnirea de lucru avută cu ministrul Finanţelor.
El a previzionat şi o scădere a inflaţiei în următoarea perioadă.
,,Mai mult, după această perioadă de consum şi de creşteri salariale şi în zona bugetară, avem şi o creştere a salariului minim, am avut şi recalcularea pensiilor, normal că a fost un consum mult mai mare. Şi am avut şi sărbători, a fost un consum mult mai mare în societate. În acest moment, consumul o să mai scadă. A fost şi perioada de concedii, o să mai scadă şi, automat, o să ajungem, o să vedeţi, şi la o scădere a inflaţiei, fiindcă eu nu văd o justificare de creştere a produselor în acest moment, pentru că nu s-a scumpit nici energia, n-am văzut nici la combustibil. Ştiţi cu acciza? Foarte bine că se întoarce o parte din ea la transportatori. Deci, am intrat într-o zonă de calmare macroeconomică şi interesul nostru principal este de scădere a inflaţiei. O creştere a TVA cu un punct procentual aduce automat o creştere a inflaţiei cu 0,5 puncte procentuale, deci lucru exclus. (...) Deci excludem odată pentru totdeauna o creştere a TVA. Vom veni în reforma fiscală cu alte măsuri", a afirmat Ciolacu, potrivit Agerpres.
0 Comentarii