Duminica 22 Decembrie

Marga susține că nu a TURNAT la Securitate și nu a fost colaborator

 

Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), neagă decizia CNSAS, potrivit căreia a dat note informative la Securitate, dar nu a fost colaborator. 

 

Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea ”Babeș-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat și recent. Nu s-a găsit nimic compromițător”, a afirmat Andrei Marga. 

 

El a precizat că s-a încercat prin toate mijloacele discreditarea lui, inclusiv de către un consilier prezidențial. ”La această campanie s-au atașat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR și acțiunile mele de demantelare a unei feude. Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educației naționale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat și se inventează, după maxima murdărește că tot rămâne ceva”, a mai declarat Andrei Marga.

 

Marga a mai subliniat o dată că nu a fost colaborator al Securității și nici nu a dat note informative. ”Spun încă o dată - cu acest prilej, spun pentru ultima oară - că nu am fost colaborator și nu am dat nici un fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. În spatele întregii campanii sunt falsificări și manipulări de care nu am timp să mă ocup, chiar dacă ele vor să atingă diversele mele conexiuni internaționale. Să sperăm că și justiția noastră va putea fi, într-o bună zi, de sine stătătoare și va face lumină în astfel de situații”, a mai afirmat Andrei Marga.

 

Andrei Marga a TURNAT la Securitate. DECIZIE OFICIALĂ CNSAS. Marga avea numele de cod ”Horia”

Comentarii Facebook