Mesaj cu tentă anti-UE din partea lui Dragnea, după ieșirea de la vot: Ni se spune că alţii ştiu mai bine cum trebuie să trăim



Președintele PSD, Liviu Dragnea a transmis un mesaj cu tentă anti-europeană, după ce a ieșit de la votul referendumului pentru redefinirea familiei.

În mesajul de la ieșirea de la vot, Liviu Dragnea și-a trădat intențiile legate de schimbarea tonului în raport cu Europa. "De ani de zile, ni se spune că alţii ştiu mai bine cum trebuie să trăim, cum trebuie să acţionăm, alţii ştiu mai bine ce e bine pentru noi. Eu cred că este momentul să decidem noi ce societate şi ce ţară vrem să avem şi cum vrem să trăim în ţara noastră", a declarat Dragnea, conform realitatea.net.

Mesajul șefului PSD vine în siajul valului de declarații "patriotice" și anti-europene ale liderilor social-democrați, în frunte cu Viorica Dăncilă, care s-a făcut remarcată prin ostilitatea abordării "nu am venit să dau socoteală" de la Starsbourg.

"Am votat pentru ceea ce solicită milioane de români, pentru ceea ce cred eu că ne defineşte ca societate şi ca naţiune. Cred că e important ca românii să vină la vot, pentru că ar fi bine să decidem noi ceea ce vrem pentru societatea şi naţiunea noastră. Ştim cu toţii că, de ani de zile, ni se spune că alţii ştiu mai bine cum trebuie să trăim, cum trebuie să acţionăm, alţii ştiu mai bine ce e bine pentru noi. Eu cred că este momentul să decidem noi ce societate şi ce ţară vrem să avem şi cum vrem să trăim în ţara noastră", a afirmat Dragnea, la ieşirea de la vot.

Comentarii Facebook