Duminica 22 Decembrie

Mesajul Cristinei Guseth, după prestația slabă în fața comisiei de audiere



Cristina Guseth a transmis un mesaj pe Facebook, în urma înlocuirii sale de către premierul desemnat Dacian Cioloș, pentru ocuparea funcției de ministru al Justiției.

Aceasta a fost înlocuită de către premier după prestația slabă avută în fața comisiei de specialitate din Parlament, în urma căreia deputata clujeancă Steluța Cătăniciu a decis să se și retragă din comisie.

M-am dus cu bună-credință la audieri. Aveam de partea mea experiența managerială a lucrului cu magistrații și instituțiile sistemului judiciar. Am fost animată de dorința de a reprezenta într-un mandat provizoriu, de doar un an, agenda cetățeanului, a justițiabilului care nu are studii de drept, dar își dorește procese mai scurte, integritate în rândul magistraților și combaterea corupției. Legile și instituțiile, prevederile legale nu sunt un scop în sine, ci sunt în slujba acestor obiective.
Prestația mea a fost slabă și îmi cer scuze tuturor celor la asteptarile cărora nu m-am ridicat. Le mulțumesc celor care m-au susținut și celor care m-au criticat cu bună-credință și îi asigur că, dincolo de acest eșec personal, voi continua să susțin, din afara sistemului judiciar statul de drept, integritatea în viața publică și lupta împotriva corupției.
Îi urez succes doamnei Raluca Prună, un profesionist desăvârșit, în eforturile de a crește încrederea cetățenilor în domnia legii în România”, a scris Guseth pe Facebook.

Comentarii Facebook