Mesajul lui Emil Boc la deschiderea anului școlar 2015-2016 la Cluj-Napoca

 

Primarul Emil Boc a vorbit la deschiderea noului an școlar de la Cluj despre importanța investițiilor care se fac în oraș, vorbind de 20 de milioane de euro investiţi ”în învăţământul preuniversitar”.

 

Municipalitatea clujeană a fost şi este preocupată să asigure elevilor şi profesorilor un cadru modern şi civilizat pentru desfăşurarea procesului educaţional din instituţiile învăţământului preuniversitar. Am încredere că putem fi pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte calitatea actului educaţional.

 

În acest sens, Primăria Cluj-Napoca desfăşoară politici educaţionale care se materializează în investiţii în valoare de 20 de milioane de euro”, a spus Emil Boc. 

 

Primarul a dat și exemple. Redăm mai jos mesajul, postat și pe Facebook:

 

15.000 de elevi clujeni beneficiază de burse. 

 

Ne-am propus să acordăm burse de merit tuturor elevilor clujeni care îndeplinesc condiţiile. Spre deosebire de alte municipalităţi, la Cluj-Napoca Primăria oferă burse tuturor elevilor care au medii peste 8,50. 

 

Spre exemplu, dacă în 2012 erau alocaţi 1,5 milioane de lei pentru 3.000 de burse, în 2015 avem alocaţi 9.845.000 lei pentru 15.000 de burse.

 

---

21.000 de elevi beneficiază de transport în comun gratuit, în bugetul local fiind alocaţi 11,8 milioane de lei. 

 

Elevii clujeni beneficiază de abonamente gratuite pentru două linii de transport în comun. Sprijinim prin acest program activităţile educative de orice fel, astfel că, în cazul în care elevii nu au nevoie de transport pentru mersul la şcoală, pot beneficia de gratuitate dacă aleg să participe la o activitate educativă extraşcolară. 

 

Primăria subvenţionează transportul elevilor din familii defavorizate şi transportul elevilor cu nevoi speciale. Este vorba despre transportul elevilor din Colonia Sopor, Valea Fânaţelor şi Colonia Pata Rât spre şcolile din oraş, precum şi transportul tinerilor cu dizabilităţi neuromotorii. Pentru aceste activităţi avem alocaţi 800.000 de lei.

 

---

Anul acesta, Programul Scoală după şcoală se extinde de la două la patru unităţi şcolare şi de la 120 de copii la 160 de copii. 

 

De asemenea, peste 500 de copii din familii cu situaţie materială foarte dificilă au primit şi în această toamnă ghiozdane echipate cu rechizite şcolare. Pentru aceste activităţi, în 2015 sunt alocaţi peste 220.000 de lei.

 

În ultimii ani, cu finanţare de la bugetul local (1,5 milioane de lei) s-a achiziţionat aparatură medicală necesară pentru toate cabinetele medicale şcolare şi s-a realizat dotarea cu echipamente moderne pentru 18 cabinete stomatologice şcolare.

 

---

Primăria realizează în prezent lucrări de modernizare a infrastructurii educaţionale în valoare de 15 milioane de euro.

 

În 2015, pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere la unităţile de învăţămȃnt preuniversitar au fost alocaţi 8,5 milioane de lei.

 

Prin proiectul european „Educaţie la standarde europene în învăţământul preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca” sunt reabilitate şi echipate Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Agârbiceanu”, Liceul Teoretic „Avram Iancu” şi Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Valoarea acestei investiţii (rezultată în urma licitaţiei) este de 47,1 milioane de lei.

 

Prin lucrările efectuate, 10 corpuri de clădire destinate procesului educaţional vor fi reabilitate, modernizate şi extinse. 2 săli de sport vor fi reabilitate, extinse, modernizate şi dotate, iar 2 terenuri de sport vor fi reabilitate şi modernizate (1800 mp). 3000 mp incintă curte vor fi reabilitaţi şi 11.500 mp de spaţii verzi vor fi amenajate. 

 

Este prevăzută şi dotarea corespunzătoare a celor 3 unităţi din învăţământul preuniversitar după cum urmează: Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Agârbiceanu” - 158 echipamente IT; Liceul Teoretic „Avram Iancu” - 209 echipamente IT; Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” - 119 echipamente IT.

 

---

De asemenea, Primăria a semnat contractul de finanţare a unui proiect realizat din fonduri elveţiene care prevede reabilitarea termică a două unităţi de învăţămȃnt preuniversitar: Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”. Proiectul este în valoare de 6,1 milioane de lei.

 

În acest moment este în desfăşurare consolidarea şi modernizarea clădirii din str. Memorandumului nr. 22. Prin acest proiect se vor realiza 14 săli de clasă şi două laboratoare, grupuri sanitare, spaţii tehnice. Valoarea totală a lucrărilor este de 6,35 milioane de lei.

 

---

Mulţumesc tuturor clujenilor pentru suportul lor, întrucât aceste politici educaţionale sunt realizate în mare parte din taxele şi impozitele locale.

 

Doresc să felicit distinsele cadre didactice pentru dăruirea şi competenţa de care dau dovadă, dar şi pe dumneavoastră, părinţii clujeni, pentru că aţi stat mereu aproape de instituţiile care au înţeles importanţa educaţiei într-un oraş care este, în acest an, Capitala Europeană a Tineretului.

 

Am deosebita onoare şi bucurie de a vă ura tuturor succes în noul an şcolar, având convingerea că împreună, prin dăruirea şi pasiunea pentru carte, vom duce mai departe prestigioasele tradiţii ale şcolii clujene!

Comentarii Facebook