Duminica 22 Decembrie

METRO URBAN: La Cluj s-a lansat o asociație care promovează Metroul, trenul metropolitan, proiecte ”nesimțit de ambițioase”


Trei foști tineri politicieni clujeni, deveniți de câțiva ani antreprenori, au lansat Asociația METRO URBAN, care va promova și va dezbate principalele proiecte de infrastructură mare din Cluj-Napoca și zona metrpolitană.

Mihai Curteanu, președintele METRO URBAN: Clujul trebuie să aibă proiecte ”nesimțit de ambițioase!”

Cei din conducerea Asociației cred că proiectele Clujului trebuie să fie nesimțit de ambițioase! Birocrația de la București NU trebuie să le tărăgăneze! Nu blocați dezvoltarea Clujului!

Pentru Cluj-Napoca, motorul economic al Ardealului, templu universitar cu rezultate incontestabile şi un centru al excelenţei medicale, fiecare proiect de infrastructură și de dezvoltare urbană, de anvergură, este nu doar un demers firesc pentru Cluj, în prezent, ci și pentru ambițiile viitoarei generații, a zonei metropolitane Cluj, de un milion de locuitori.

Metrou în Cluj, tren metropolitan, dezvoltarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca sunt doar cele mai vizibile proiecte ale Clujului, pe care Asociația Metro Urban le va susține, în paralel cu promovarea unei dezvoltări urbanistice armonioase, prin analize, informări publice și dezbateri.

Scopul asociației este susţinerea extinderii infrastructurii de transport din România și promovarea unei dezvoltări urbanistice armonioase, într-un mod echitabil, durabil şi eficient, în conformitate cu legislaţia şi regulamentele în vigoare la nivel naţional şi european” prezintă scopul asociației, președintele Metro Urban, antreprenorul clujean Mihai Curteanu.

Metro Urban consideră că metroul este prioritar pentru Cluj

Mihai Curteanu este și inițiatorul conceptului de „metropolizare a României”, preluat apoi și de alți factori administrativi din Transilvania: „Granițele administrative ale unor centre universitare, precum Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași nu mai reflectă realitatea fizică, socială, economică, culturală și de mediu a dezvoltării urbane și sunt necesare noi forme de guvernanță, mai precis orașul mamă trebuie să coordoneze întreaga strategie de dezvoltare și pentru comunele din jur, deoarece țelul este unul comun”.

Metro Urban consideră că ambițiosul proiect de introducere a metroului în Cluj este prioritar pentru dezvoltarea metropolei și că acesta poate fi tărăgănat doar de hățișurile birocrației de la București: „Pentru Cluj-Napoca acest proiect este unul pe măsura ambiţiilor şi oportunităţilor economice şi sociale din ultimii ani.

Introducerea metroului în Cluj este imperios necesară. La Cluj, autoritățile locale au susținut proiectul iar metrocluj.ro își propune în continuare să promoveze proiectul și să prezinte oportunităţile introducerii metroului în zona metropolitană. Nu trebuie să descoperim focul, ci doar să urmăm etapizat, dezvoltarea altor rețele de metrou similare: Metro de Bilbao, Metropolitana di Brescia, Metropolitana di Catania, Métro de Lausanne, Métro de Lille și Métro de Rennes.

Asociația Metro Urban va analiza și prezenta și oportunități de dezvoltare pentru comunitățile din jurul Clujului, acele insule de fericire urbanistică, precum Chinteni sau Gilău, care promovează ”O viața sănătoasă la casă”” a precizat antreprenorul clujean Horia Nasra, co-fondatorul metroucluj.ro, vicepreședinte Metro Urban.

Metro Urban își propune crearea unor punți între societatea civilă și administrațiile publice locale, astfel încât punerea în practică a marilor proiecte să fie sigură și cât mai rapid realizabilă: „Ne bucurăm că administrația publică locală a înțeles că dezvoltarea municipiului trebuie să urmeze o nouă logică. În etapa a doua de dezvoltare a Clujului, trebuie să luăm în considerare și spațiul verde, nevoia de grădinițe și de școli, mobilitate urbană și nu în ultimul rând de dezvoltarea economică, care toate coordonate aduc un standard ridicat al calității vieții clujeanului” a mai declarat antreprenorul clujean Vladimir Dan, co-fondatorul Metro Urban.


Comentarii Facebook