Miercuri 18 Decembrie

Metroul Clujului, un proiect de sacrificiu, care ascunde multe hibe. Boc a stat 16 minute la ultima ședință a Consiliului/Activist: Sacrificiu degeaba!


La ultima ședință a Consiliului Local din 28 mai, de 3 ore și 45 minute, ultima înainte de alegerile locale din 9 iunie, Emil Boc a reușit să stea fix 16 minute, spun activiștii civici clujeni. Se pare că atât a ținut să stea edilul după un monolog de 34 minute. Motivul? Proiectul metroului clujean, unul de altfel fantasmagoric, amenință calitatea vieții a sute de clujeni, asta în cazul în care acesta nu va rămâne doar pe hârtie. 

În următorul deceniu oamenii vor suferi nu pentru un proiect tehnic al orașului, ci pentru un proiect politic al administrației Boc, explică celebrul activist clujean Szakats Istvan, cunoscut sub numele de Mathias Rex, liderul grupului Clujul Civic. 

„Boc a reușit să stea fix 16 minute la ședința de consiliu local din 28 mai, de 3 ore și 45 minute, ultima înainte de alegeri - nesocotind aici monologul său de început, de 34 minute. După primul punct de pe ordinea zi s-a exfiltrat, după 40 minute a revenit, după 16 minute a ieșit iar, apoi și-a băgat capul pe ușă dar n-a mai intrat, apoi iar și-a băgat capul pe ușă dar iar n-a mai intrat, și apoi a plecat. Era ca o bună care tot deschide ușa cuptorului să vadă dacă-i gata.

Na, ocupat domnu’ primar - gândeam, dar apoi îl vedeam prin ușa Sălii de Sticlă cum rezema peretele pe coridor. Iar când am plecat de la ședință (la rându-mi prematur) l-am întâlnit din nou. Pe stradă. În timp ce Tarcea asuda la microfon, Boc venea voios spre primărie pe Napoca, cu o pungă în mână. Dar la ședință n-a mai intrat.

Animalul politic total care a devenit, mirosea ambuscadă, provocare, și, prudent fiind, a preferat să stea deoparte. Îl înțeleg. În sală, pericolul de moarte ce-l pândea era format din 2 cetățeni veniți din Mănăștur, îngrijorați că o să li se îmburdă blocul de la săpăturile de la “metrou”. Răspuns la scrisoarea Asociației lor de Locatari, după ce a fost ținută la murat 3 luni, n-au primit. Dar când tema a fost preluată de presă, hop s-a și mobilizat instituția să astupe gaura din care suflă urât. Așa că la ședință li s-a zis din gură că nosă. Nu arătau foarte liniștiți.

În schimb, ce am mai aflat din gura proiectantului de “metrou” intrat pe Zoom ar trebui să îngrijoreze nu Asociația de pe Primăverii, ci întregul neam homo florestiensis și homo mănășturensis care fac transhumanța zilnică dimineața cătă oraș, ș-apoi sara înapoi. Peste o sută de mii de oameni zilnic. 

“Cârtița” ar urma să fie scoasă la stația Sfânta Maria - adică sensul giratoriu de pe Câmpului colț cu Calea Mănăștur. Care în acest proces se anihilează. Pentru că a scoate ditai cârtițele ai nevoie de ditai loc, o organizare de șantier pe vreo 200 m lungime.

Dezvoltarea orașului cere sacrificii - ne-a explicat Tarcea în lipsa lui Boc. Și așa este. Doar ce ascunde această propoziție și ceea ce nu pare să înțeleagă bizonul e că în acest caz noi ne alegem doar cu sacrificiul, prostesc și degeaba. Pentru că este o diferență între metrou și “metrou”. 

Clujenii nu sunt sacrificați pentru proiectul tehnic al orașului. Clujenii sunt sacrificați pentru proiectul politic al primarului. Am mai aflat de la proiectant apropo de PT, că “există subvolume care au o predare fazată”. Bravo. Adică Proiectul Tehnic e în plop. Trebuia să fie gata la sfârșit de februarie. Dar noi osă ne apucăm de găletușe și lopețici rapid rapid și înainte de alegeri, pentru un selfie. 

Clujene, nu primarul e ridicol că face asta. Tu ești ridicol că accepți ca primarul, ascuns din ședința de CL să-ți facă asta. Îți accepți soarta? Îți meriți soarta”, a punctat Szakats Istvan pentru „Clujul civic”. 

Amintim că, potrivit proiectului, metroul din Cluj ar urma să aibă 21 de stații, costă în total 9 miliarde lei pentru o magistrală „la cheie”. Din această sumă circa 1,5 miliarde lei sunt fonduri din PNRR, iar termenul de realizare este de 8 ani, cu 12 luni pentru etapa de proiectare și 7 ani pentru execuție. Constructor este Asocierea Gulermak (Turcia) – Alstom – Arcada.

Trenurile metroului din Cluj-Napoca ar urma să circule la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti.

Vezi și: VIDEO. Traseul liniei de metrou din Cluj a fost suprapus peste o hartă 3D. În online orice e posibil, aproape „zboară” metroul Clujului


Comentarii Facebook