Duminica 22 Decembrie

Mihai Seplecan amenință că merge la DNA. A folosit și un citat din Laura Codruţa Koveşi

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, acuză din nou atacuri și încercări de intimidare din partea unor grupuri de firme, care au legături cu lumea politică clujeană.

 

Liderul CJ Cluj a precizat că în această săptămână va organiza o conferință de presă în care va demasca presiunile care se fac asupra sa. 

 

Seplecan a blocat plățile către firmele care lucrează la drumurile județene, pentru a putea verifica toate decontările. Acest lucru a agitat serios spiritele. Mai mult se vorbește despre desființarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) Cluj, cea care administrează fondurile pe drumuri, desființare necesară pentru a putea fi accesat un credit din care să fie asfaltate drumurile județene. ”Fără acest lucru, CJ Cluj nu poate accesa creditul și să dea banii Regiei pentru că s-ar considera că acordă un ajutor financiar, ceea ce este ilegal”, precizează unele surse.

 

RAADPP Cluj este controlată de PDL, partid care are foarte mulți apropiați angajați acolo, pe salarii foarte mari. Numai directorul Mircea Avram susține că salariul lui este de 9.500 de lei, dar unele publicații au scris că ajunge la 13.000 de lei cu sporuri. 

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, acuză presiuni care se fac asupra lui, fără a da nume. 

 

În contextul în care deţin informaţii precise legate de faptul că mi s-au fabricat deja de către anumite cercuri de interese economico-politice anumite scenarii menite să mă elimine şi ca urmare a numeroaselor intervenţii şi presiuni nejustificate exercitate asupra mea ulterior începerii mandatului la conducerea forului administrativ judeţean, în diferite contexte, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj doresc să transmit un apel şi, în acelaşi timp, un avertisment extrem de clar adresat unor directori, consilieri judeţeni, oameni de afaceri, funcţionari etc:

 

După cum am precizat foarte clar, în momentul în care mi-am început mandatul la conducerea forului administrativ judeţean, în data de 11 iunie 2015, sunt preocupat exclusiv de interesul clujenilor şi de ideea de a face cât mai mult bine locuitorilor acestui judeţ prin derularea în bune condiţii a marilor proiecte de investiţii ale Consiliului Judeţean dar şi prin atragerea de noi investiţii în judeţ, cu respectarea strictă a legii.

 

În acest context, fac un apel public la toţi cei vizaţi să înţeleagă foarte clar şi să respecte această opţiune a mea pentru ideea de strictă legalitate, departe de orice interes ilegitim sau partinic şi să înceteze orice presiune şi orice încercare de a mă determina să iau o decizie sau să acţionez în baza unui alt criteriu decât ideile de interes public, legalitate deplină, investiţii pentru dezvoltarea judeţului, acţiuni nediscriminatorii bazate pe interesul general al comunităţii şi nu pe interese personale sau de grup şi utilizarea eficientă a banului public.

 

Îi avertizez clar şi pentru ultima dată pe toţi aceia care nu înţeleg să respecte aceste principii ale mele că voi răspunde într-o manieră fermă, adresându-mă autorităţilor competente să cerceteze astfel de comportamente care se abat în mod evident de la ideea de lege şi moralitate şi îi asigur, totodată, că nu voi ezita să le fac public numele şi demersul ilegal, imoral sau în detrimentul cetăţeanului prin intermediul căruia ar mai încerca să îmi influenţeze deciziile.

 

Consider că s-a pierdut extrem de mult timp preţios în ultimii ani, că judeţul Cluj se confruntă cu numeroase probleme majore şi proiecte prioritare care trebuie deblocate sau alte noi investiţii care trebuie demarate în infrastructură, motiv pentru care vreau ca timpul pe care îl am la dispoziţie să îl folosesc cât mai constructiv, pentru a debloca toate aceste proiecte, pentru a demara altele noi şi pentru a rezolva problemele majore care afectează bunul mers al judeţului.

 

Închei acest apel public cu un citat din doamna Laura Codruţa Koveşi, procuror şef al D.N.A.: ”Cu cât mai mulţi sunt cei care mă critică şi mă contestă, cu atât sunt mai convins că sunt pe drumul cel bun”, a precizat Mihai Seplecan.

Comentarii Facebook