Ministrul Educației, Daniel David, trage un semnal de alarmă: „Avem o problemă majoră legată de abandonul școlar”
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți, 28 ianuarie, după ședința de guvern, că programul „Masă sănătoasă” este un 'mecanism fundamental', în contextul în care țara noastră are o problemă 'majoră' legată de abandonul școlar.
„Avem o problemă majoră legată de abandonul școlar, iar toate structurile de specialitate arată că și această componentă socială are un rol fundamental în a preveni și controla abandonul școlar. Ținta este ca în 2029 să ajungem să putem oferi 'Masa sănătoasă' pentru toți beneficiarii primari”, a spus Daniel David.
Executivul a adoptat Hotărârea privind instituirea Programului național 'Masă sănătoasă' în anul 2025. Acesta constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Programul este extins în rețeaua de preșcolari și de învățământ preuniversitar la peste 500.000 de beneficiari.
3 Comentarii
Pai de cand e ministru doar asta face, trage semnale de alarma....
Vai de mine ce semnal a tras!...păi până acum nu știa chestia asta??...Ăsta-i în lumea lui!
Vai de mine ce semnal a tras!...păi până acum nu știa chestia asta??...Ăsta-i în lumea lui!