Ministrul Justiției a fost dat în judecată



Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor anunță că a dat în judecată Ministerul Justiţiei pentru a-l obliga să supună consultării/dezbaterii publice proiectul de modificare al legilor justiţiei, versiunea din mandatul lui Tudorel Toader.

Cele două cereri de chemare în judecată, respectiv acţiunea de fond şi cererea de ordonanţă preşedinţială, au fost introduse la Curtea de Apel Braşov, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, pe 25 septembrie 2017 şi au fost comunicate Ministerului Justiţiei care a şi formulat deja o întâmpinare, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, potrivit realitatea.net.

"Demersul nostru juridic a fost determinat de conduita flagrant abuzivă a Ministrului Justiţiei care a refuzat în maniera cea mai arbitrară să supună consultării/dezbaterii publice un proiect normativ conţinând numeroase propuneri de o noutate absolută şi cu un impact major asupra funcţionării justiţiei, sub pretextul implicit şi aberant că acest proiect ar fi fost supus unei ample consultări publice în octombrie 2016, pe vremea ministrului Raluca Prună, când respectivul proiect conţinea cu totul alte propuneri avansate de Ministerul Justiţiei", transmite Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor.

Asociaţia a făcut şi un apel către Parlamentul României să nu ia în discuţie proiectul legilor justiţiei până când acest proiect nu este supus unei consultări/dezbateri publice reale şi/sau până când Instanţa de Contencios Administrativ nu se pronunţă asupra legalităţii deciziei Ministerului Justiţiei.

Comentarii Facebook