Duminica 22 Decembrie

Ministrul Sănătății la Cluj: „Spitalul de Urgență trebuie finalizat în 2028. Oamenii nu mai vor povești!”


Astăzi, 14 noiembrie, ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut o vizită de lucru la șantierul deschis pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj. Acesta este un obiectiv strategic pentru întreaga regiune, care va avea impact asupra sănătății publice la nivel național și chiar internațional.

Cu o suprafață desfășurată de peste 170.000 mp, este o investiție de aproximativ 700 milioane de euro, dintre care mai mult de jumătate sunt fonduri europene. Vor fi 850 de paturi, dintre care 100 de terapie intensivă. De asemenea, se va înființa și un centru de pregătire a tinerilor specialiști, în colaborare cu UMF. 

WhatsApp Image 2024-11-14 at 13.58.59.jpeg

Alături de ministrul sănătății, au mai participat și executanții contractului pentru această etapă în construirea spitalului, dar și liderii județeni ai PSD Cluj – Alexandru Cordoș (candidat pentru Senat), Remus Lăpușan și Ioan Oleleu (candidați pentru Camera Deputaților). 

Ne preocupă ca acest spital să fie finalizat la timp, la jumătatea anului 2028. România construiește spitale pentru prima dată după 35 de ani. Oamenii nu așteaptă povești. Demonstrăm că se pot construi spitale în România, că avem capacitatea de a gestiona noi mari investiții în infrastructură, fie că ne referim la infrastructura rutieră sau la cea medicală”, a subliniat Alexandru Rafila. 

Spitalul Regional de Urgență vine să închidă cercul excelenței Clujului în ceea ce privește domeniul medical; avem deja o pepinieră de cadre medicale specializate oferită de către UMF, avem o comunitate academică puternică, formată din profesori și studenți dedicați, dar ne lipsea un spațiu de desfășurare care să concureze cu marile clinici din străinătate. Acum îl vom avea, și este meritul miniștrilor noștri din Guvernul Ciolacu, în special al domnului ministru al sănătății, Alexandru Rafila”, a susținut Alexandru Cordoș. 

Cred că suntem privilegiați, aici la Cluj, pentru cei „3 U” despre care am mai vorbit: universitățile clujene furnizează forță de muncă înalt calificată care atrage investitorii, iar UMF este un pilon de excelență pe care vom construi viitorul în sănătate în Cluj și în România. De la nivel de program de guvernare, susținem investițiile în infrastructura sanitară și mă voi asigura personal, în calitate de deputat, că lucrările la acest obiectiv major pentru județul nostru se vor finaliza la timp”, a specificat Remus Lăpușan.

Guvernarea de dreapta, în frunte cu Emil Boc, a închis la nivel național sute de spitale, arătând dezinteres și lipsă de strategie pentru un domeniu atât de important ca cel al sănătății. Au câștigat alegerile la Cluj mințind în nenumărate rânduri că au în sertare proiectul spitalului regional și aveau pregătită și lopata cu care să se prezinte la începerea lucrărilor. A fost nevoie de un guvern PSD pentru a corecta această situație, iar mulțumirile mele merg către domnul ministru Rafila pentru sprijinul constant în ceea ce privește investițiile în infrastructura sanitară din Cluj. În sfârșit, vedem progrese reale, construim spitale în România, iar județul Cluj va găzdui Spitalul Regional de Urgență! Clujul s-a remarcat întotdeauna prin standardele înalte în actul medical, ceea ce ne permite să devenim un model de bune practici pe plan internațional”, a declarat Ioan Oleleu. 

PSD Cluj reafirmă angajamentul pentru susținerea marilor investiții în infrastructura medicală, întrucât sănătatea este un domeniu strategic al statului, iar bunăstarea individuală (la care contribuie starea de sănătate) rămâne prioritatea noastră, a social-democraților!

CMF 11240017