Duminica 22 Decembrie

Nicolae Ciucă: „Virusul nu a fost eradicat". Premierul s-a prezentat cu mască de protecţie în şedinţa de Guvern, după ridicarea stării de alertă


În prima ședință de Guvern după ridicarea restricțiilor, Premierul Nicolae Ciucă a atras atenția asupra respectării recomandărilor Ministerului Sănătății, întrucât virusul nu a fost eradicat. Acesta a mulțumit tuturor celor implicați în lupta cu COVID-19, după aproape doi ani de stare de alertă. 

Premierul Nicloae Ciucă a mulțumit miercuri, 9 martie, în prima zi fără stare de alertă după doi ani, tuturor celor care au fost implicați în lupta contra virusului Sars-Cov-2. „Doresc să exprim compasiunea mea celor 64.000 de familii care au pierdut pe cineva drag în această perioadă din cauza acestui virus”, a transmis premierul.

Începem şedinţa de Guvern în prima zi când nu mai avem stare de alertă. Se încheie doi ani în care a trebuit să respectăm o serie de măsuri şi recomandări şi vreau să încep prin a le mulţumi tuturor românilor care în această perioadă au ţinut cont şi au respectat regulile de protecţie”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, 9 martie, în debutul şedinţei de Guvern.  

Premierul susține însă cu tărie că virusul nu a dispărut și de aceea este important să respectăm recomandarea specialiștilor, mai ales când vine vorba de spațiile publice

Odată cu încheierea stării de alertă au fost exprimate o serie de recomandări din partea specialiştilor, la nivelul Ministerului Sănătăţii, şi consider că este important să continuăm să recomandăm şi, îndeosebi, prin exemplu personal, să arătăm că respectăm aceste recomandări, din conştiinţă personală. Sunt convis că respectând aceste recomandări ne respectăm pe noi înşine şi că este o măsură de protecţie preventivă care în continuare contribuie la ceea ce înseamnă sănătatea publică, ţinând cont că virusul nu a fost eradicat şi că persistă", a spus Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul a mai anunțat și că dorește să contracteze un împrumut de 600 de milioane de euro de la Banca Europenă de Investiţii pentru Spitalul Regional Craiova

Este asigurarea că vom demara această investiţie. Iar costul net, inclusiv cele operaţionale de implementare, se ridică la 508 milioane de euro. Demarat în 2020, putem spune că ne îndreptăm azi în linie dreaptă spre îndeplinirea acestui obiectiv”, a concluzionat premierul României, Nicolae Ciucă. 

Masca nu mai e obligatorie, dar simțul civic da

După mai bine de un an jumătate, starea de alertă a încetat și astfel au fost ridicate toate restricțiile legate de pandemia de COVID-19. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a atras atenția asupra responsabilității fiecărei persoane pentru ca pandemia să rămână sub control. 

Pentru a ține sub control ratele pandemice, Rafila a venit cu o serie de recomandări.

  • Purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, în grădiniţe, şcoli şi universităţi, atât pentru personalul didactic şi nedidactic cât şi pentru elevi;
  • Evitarea spaţiilor aglomerate, indiferent dacă sunt în interior sau exterior;
  • Spălatul mâinilor, folosirea unui antiseptic; 
  • Mijloacele de transport în comun şi unităţile de interes public curăţate şi dezinfectate periodic;
  • La persoanele care au simptome, testare şi apoi prezentarea la un centru de evaluare pentru a fi evaluaţi şi a primi tratament specific antiviral.

Ministerul de Interne a transmis, marţi, 8 martie, că, de la miezul nopţii, încetează toate restricţiile impuse pe durata pandemiei, inclusiv portul măştii de protecţie în spaţii publice. De asemenea, actele care au expirat pe durata stării de alertă trebuie înlocuite în următoarele 90 de zile, instituţiile urmând a lua măsuri pentru a nu se produce aglomeraţie. 

România a parcurs timp de mai bine de doi ani una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Chiar dacă a fost o perioadă plină de provocări, în cele din urmă efortul nostru comun a dat roade. Mulţumesc românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru că au înţeles să respecte regulile de protecţie sanitară şi au ales să se vaccineze, limitând astfel răspândirea pandemiei de Covid - 19.  Mulţumesc, de asemenea, tuturor angajaţilor MAI care şi-au făcut datoria pentru binele românilor. Împreună am reuşit să depăşim momente grele, iar această încercare ne va da puterea să trecem peste toate provocările pe care ni le rezervă viitorul”, a transmis ministrul afacerilor interne, Nicolae Lucian Bode, conform Observator.ro.


Comentarii Facebook