Duminica 22 Decembrie

Noi beneficii pentru părinții cu copii mici. Aceștia vor putea munci de acasă timp de patru zile pe lună, iar TVA-ul va fi redus la 5%, la unele produse


Liberalii au anunțat că au propus două noi proiecte legislative: unul este legat de reducerea TVA-ului la 5%, pentru anumite categorii de produse destinate copiilor, iar al doilea le-ar acorda părinţilor care au copii până la opt ani dreptul de a putea munci patru zile pe lună de acasă.

Preşedinta interimară a Senatului, Alina Gorghiu, a anunţat că liberalii vor depune cele două proiecte de lege în Parlament în această săptămână, primul vizează reducerea TVA la 5% pentru anumite categorii de produse pentru copii, printre acestea s-ar regăsi alimente pentru sugari, precum laptele praf, dar și articolele de îmbrăcăminte, şerveţele, scutece pentru copii sau scaunele auto pentru copii.

„Aş vrea să vă prezint două proiecte pe care PNL doreşte să le susţină. Sunt două proiecte foarte importante în sprijinul familiilor, sunt măsuri extrem de necesare pentru că ştim cât de greu le este acestor familii în această perioadă, ştim că au greutăţi, ştim că traiul lor a fost afectat, motiv pentru care ne arătăm prin aceste măsuri preocuparea pentru a îmbunătăţi nivelul de trai pe acest segment de populaţie.

Prima măsură pe care o să o depunem prin proiect legislativ în această săptămână este reducerea TVA la 5%, conform directivelor europene pentru anumite categorii de produse pentru copii. Vorbim de alimente pentru sugari, cum ar fi laptele praf, articole de îmbrăcăminte, accesorii de îmbrăcăminte şi încălţăminte, şerveţele, scutece pentru copii şi în acelaşi timp propunem reducerea de TVA la 5% pentru scaunele auto pentru copii, absolut necesare pentru transportul în siguranţă al acestora", a afirmat Alina Gorghiu, marţi la Parlament.

Cel de-al doilea proiect prevede ca părinţii care au copii cu vârsta de până la opt ani, indiferent că lucrează la stat sau la privat, să muncească patru zile pe lună de acasă.

„O a doua măsură extraordinar de bună pe care o propunem este legată de flexibilizarea muncii. Se aplică părinţilor, fie el părinte salariat la stat sau la privat, cu copii cu vârsta de până la opt ani. Aşa cum e prevăzut în Directiva UE din 2019, obiectivul ţintit este identificarea echilibrului între viaţa profesională şi cea privată a familiilor care au copii până la opt ani.

Aceşti părinţi cu copii de până la 8 ani vor beneficia de patru zile pe lună pentru a putea lucra de acasă, fie o zi pe săptămână, fie patrul zile consecutiv. Elementul de noutate este că fiecare salariat, indiferent că lucrează la stat sau la privat, va beneficia de acest program flexibil de muncă, dacă are un copil până la 8 ani de zile", a mai explicat Gorghiu.

Comentarii Facebook