Numărul de taximetre din Cluj-Napoca ar putea fi suplimentat: Încurajăm și taxiurile electrice


Primăria Cluj-Napoca anunță se pregătește un studiu pentru a determina dacă la Cluj-Napoca este necesară suplimentarea numărului de taximetre.

În cadrul unei conferințe de presă, primarul Emil Boc a anunțat că, în contextul numărului tot mai mare de cetățeni, de studenți, dar și de turiști.

Conform legii, numărul alocat de taximetre este de 4 mașini pentru fiecare 1.000 de locuitori, însă municipalitatea consideră că acest număr este destul de mic pentur un oraș de anvergura Clujului.

Avem în pregătire un studiu, pe care îl vom avea finalizat în primele 15 zile din august, care să ne spună dacă în Cluj-Napoca trebuie mărit numărul de taximetre, în special cele nepoluante. Adică, regula este astăzi de 4 mașini la 1.000 de locuitori, ceea ce pentru Cluj este foarte puțin, luând în considerare dimensiunea universitară, dimensiunea evenimentelor publice, dimensiunea medicală a orașului, plus numărul de turiști, plus creșterea numărului pasagerilor de la Aeroport spre 3 milioane. Toate aceste elemente nu ne mai pot lăsa în carapacea de 4 mașini la 1.000 de locuitori. Trebuie stabilit și un număr suplimentar față de cel prevăzut de lege, dar trebuie încurajate și mijloacele alternative de transport și aici mă refer și la taximetre electrice”, a declarat Emil Boc, miercuri.

Totuși, pe lângă varianta taximetrelor și a mijloacelor de transport în comun, clujenii au la dispoziție și aplicațiile de ridesharing, precum Bolt și uber, însă edilul nu s-a atins și de acest subiect.


Comentarii Facebook