Duminica 22 Decembrie

O nouă amânare pentru modernizarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor. Licitațiile se suspendă


Clujenii vor mai visa multă vreme la o cale ferată modernizată. Licitația pentru modernizarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor, lansată în data de 6 ianuarie pentru loturile 3 și 4, a fost suspendată. Aceeași soartă o va avea zilele acestea și licitația pentru loturile 1 și 2, lansată pe 1 ianuarie.

Mențiunea privind suspendarea procedurii de achiziție la loturile 3 și 4 apare în sistemul electronic de achiziții publice. În timp ce, licitația pentru loturile 1 și 2 apare momentan ca fiind în desfășurare. Cele două proceduri de achiziție au o valoare estimată cumulată de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

Motivul amânării licitației pentru modernizarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor

S-a depus o contestație, pe partea de proiectare, din partea companiei Metroul SA, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a decis suspendarea procedurii. Compania a cerut extinderea cu 60 de zile a termenului limită pentru depunerea ofertei și acceptarea experienței similare din domeniul proiectării lucrărilor de metrou”, a declarat un înalt responsabil al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, pentru Club Feroviar.

Sursa citată precizează că și licitația pentru loturile 1 și 2 urmează să fie suspendată, deoarece Metroul SA a depus și acolo o contestație, invocând aceleași motive.

Licitația prevede și realizarea pasajului de la Tăietura Turcului

Primarul Emil Boc anunța că Pasajul de la Tăietura Turcului a intrat în procedura de licitație. 

Un alt proiect major al Clujului avansează decisiv în direcția realizării lui. Pasajul Tăietura Turcului este parte a proiectului de modernizarea a căii ferate de la Cluj-Napoca la Episcopia Bihor. Primele două tronsoane din acest proiect, care cuprind și Pasajul Tăietura Turcului, au fost scoase la licitație la sfârșitul săptămânii trecute. Informația a fost confirmată și în cadrul dezbaterii consacrate „Anului European al Căii Ferate” la care am participat în calitate de președinte al Asociației Municipiilor din România.

Studiul de fezabilitate cu privire la Pasajul Tăietura Turcului a fost realizat de către Primăria Cluj-Napoca și a fost inclus în proiectul general de modernizare a căii ferate Cluj-Episcopia Bihor. Proiectul orașului nostru are o valoare de peste 20 milioane de euro și are asigurată finanțarea din fondurile europene”, anunța Emil Boc. 

Licitația pentru tronsonul Cluj-Napoca - Episcopia Bihor este legată de cea de realizare a pasajului de la Tăietura Turcului, așteptat de clujeni. 

Comentarii Facebook