Duminica 22 Decembrie

O nouă moțiune simplă împotriva ministrului Lucian Bode depusă de USR și Forța Dreptei: „Plagiatorul Bode nu ține ritmul”


USR și Forța Dreptei au depus miercuri în Camera Deputaților o moțiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, pe care îl acuză de sfidarea cetățenilor pentru că rămâne în funcție după ce comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai l-a acuzat de plagiat în teza de doctorat.

Plagiatorul Bode nu ține ritmul, nici cu bunul simț, nici cu nevoile românilor. Am depus astăzi moțiune împotriva încă-ministrului și încă-doctorului Bode pentru că noi considerăm că România merită să aibă un șef al Poliției care să nu fie hoț și considerăm că România merită un negociator în dosarul Schengen care să fie privit cu respect de partenerii europeni. Domnul Bode trebuie să-și asume eșecul pe linie al mandatului său în fruntea MAI”, a declarat miercuri deputatul USR Cristian Seidler.

Cele două partide de opoziție au mai depus moțiuni simple împotriva lui Bode, dar acesta a fost apărat la vot de parlamentarii coaliției PSD-PNL-UDMR.

Un ministru nu este automat demis dacă o moțiune simplă întrunește majoritatea voturilor din Camera Deputaților, dar un astfel de rezultat pune o presiune politică semnificativă pe guvern.

USR a lansat și site-ul bodedemisia.ro, unde până acum i-au cerut să plece de la conducerea MAI circa 62.000 de cetățeni.

Comentarii Facebook