Miercuri 18 Decembrie

O stradă din Florești se închide COMPLET pentru reabilitare. Unde va fi restricționat traficul



Primăria comunei Florești anunță că strada Cetății II se va închide complet de miercuri, 30 martie, timp de două săptămâni, pentru realizatea lucrărilor de refacere a străzii.

Astfel, în prima săptămână va fi închis complet circulației tronsonul cuprins între intersecția cu strada Subcetate și intersecția Cetății I / Cetății II / Ioan Rusu / Tăuțiului, iar în săptămâna a doua, strada Cetății II va fi închisă pe tronsonul intersecția cu Subcetate până la virajul de unde începe strada Cetății III.

Transportul public de persoane al CTP va suferi și el modificări. Linia M21 va circula pe următorul traseu: Bucium – DN1 Avram Iancu – Poligonului – Tăuțiului – CETĂȚII I – DN1 AVRAM IANCU – SENS GIRATORIU PRIMĂRIE – EROILOR – ANL. Se vor înființa stații noi în zona Tăuțiului – Cetății I.

Strada Cetății II era degradată. Anii trecuți am reparat strada, iar acum am luat decizia de a reabilita complet strada cu refacere fundație și două straturi de asfalt. Acum, întrucât strada nu ar fi rezistat până la vară. Din păcate, după începerea lucrărilor, care erau programate a dura 5-7 zile, am constatat că artera, modernizată în primăvara lui 2012, nu avea o fundație corespunzătoare. De asemenea, s-au constatat nereguli legate de amplasarea unor utilități. Așa că suntem nevoiți a efectua fundația însăși a străzii, precum și o repoziționare de utilități. Lucrări ce nu se pot desfășura cu traficul deschis. Este un șantier neplăcut pentru unii, dar nici făcând slalom printre gropi nu se mai putea circula. Oricum, reabilitarea completă a arterei va aduce un plus confort floreștenilor, strada fiind una folosită de mii de oameni. Atrag atenția că în prima săptămână din strada Florilor nu se va putea intra pe Cetății II ! Recomand accesul spre Cetății 3 - Eroilor!
Legat de acces spre domiciliile din zonă, cel spre Subcetate e rezolvat. Riveranii vor avea cel mai mult de suferit, accesul acestora fiind oarecum îngreunat. Ne cerem scuze față de aceștia și față de toți floreștenii care vor avea de suferit, dar, fără închiderea circulației, nu este posibilă efectuarea unei fundații corespunzătoare unui drum”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.

Comentarii Facebook