Duminica 22 Decembrie

Oare când va apăra românii Klaus Iohannis, așa cum l-a apărat președintele Serbiei pe Novak Djokovici? - Opinie


Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a sărit brutal în apărarea numărului unu mondial la tenis, Novak Djokovici, în scandalul în care acesta e prins în Australia.

Sportivul a intrat în țară fără a fi vaccinat, dar cu o adeverință medicală prin care arată că nu îi este recomandat vaccinul. 

Analistul politic clujean, Mihai Curteanu, a disecat puțin problema, fără a comenbta dacă e bine ce a făcut sportivul:

În tot scandalul acesta mondial iscat de către autoritățile australiene prin interzicerea de intrare în țară a marelui jucător de tenis Novak Djokovici, decizie  care a creat polemici la nivel mondial,  în care nu aș dori să intru (deși ca fiecare spectator am și eu o părere mai mult sau mai puțin fundamentată) nu pot să nu remarc declarația președintelui Serbiei Aleksandar Vučić:

,,Toată Serbia e în spatele tău! Autorităţile noastre iau toate măsurile necesare pentru ca hărţuirea celui mai bun jucător al lumii să fie oprită, în cel mai scurt timp posibil. 

Respectând normele internaţionale, Serbia se va lupta pentru Novak Djokovici, pentru dreptate şi pentru adevăr. Altfel, Novak e puternic, aşa cum îl ştim"

O declarație a unui adevarat lider de stat, o declarație care insuflă încredere fiecărui cetățean sârb, o declarație care îndeamnă la unitate în fața unei ,,agresiuni,, răsfrântă asupra unui cetățean sârb.

Mi-aș dori din toată inima să nască și al meu președinte astfel de sentiment în sufletele noastre.

Mi-aș dori să îl simt pe președintele meu aproape de mine, de cetățean, în momente delicate.

Mi-aș dori să văd același tip de atitudine când un conațional este ostracizat, abuzat doar pentru că cineva poate.

Mi-aș dori să nu mai tăcem chitic când un conațional are probleme.

Ps: În rest să sperăm la mai bine”, a analizat Mihai Curteanu problema.

Credeți că are dreptate? Lăsați un comentariu sau un like!

Comentarii Facebook