Duminica 22 Decembrie

Oare Emil Boc îl felicită pe colegul Ilie Bolojan? La Oradea s-au pus grinzile de beton peste pasajul căii ferate Oradea - Cluj - FOTO


Consiliul Județean Oradea, prin președintele Ilie Bolojan, anunță că a început montarea grinzillor la pasajul rutier peste calea ferată Oradea - Cluj, pe centura Oșorhei. 

În același timp, Primăria Cluj-Napoca ”s-a spălat pe mâini” de realizarea pasajului de la Tăietura Turcului, pasându-l Ministerului Transporturilor, care ”OSĂ-L” realizeze. De fapt, traficul pietonal și velo se va face tot pe la barieră.

Cel mai probabil primarul Emil Boc l-ar felicita pe Ilie Bolojan, pentru această reușită, deși cei doi nu au mai apărut în public de la eșecul Alianței Vestului, care promitea între altele tren de mare viteză între Cluj, Oradea și Timișoara. În timp ce la Oradea, Bolojan a realizat centuri, pasaje subterane și acum feroviare, la Cluj lista cu ”OSĂ” facem este lungă.

Nu credem că e nevoie să reamintim că pasajul de la Tăietura Turcului este promis de aproape 10 ani, iar la alegerile locale trecute, din 2020, toți liderii PNL, în frunte cu Emil Boc și ministrul de atunci al Transporturilor, Lucian Bode, promiteau pasajul cât de repede. Ei bine, încă nu s-a săpat o lopată de pământ și nici nu se va face asta în curând.

Cum va arăta pasajul de la Oradea

Sunt 3 deschideri la acest pasaj: o deschidere centrală, cea peste calea ferată, lată de 32 de metri și două deschideri laterale, de câte 18 metri fiecare. 

Astăzi și mâine se vor monta cele 8 grinzi ale deschiderii centrale, 4 azi și 4 mâine. Montarea acestora se face cu restricții generate de asigurarea circulației trenurilor. 

Până la sfârșitul săptămânii se vor monta și celelalte 16 grinzi de pe deschiderile laterale. Cu montarea acestora, stadiul lucrărilor la centura Oșorhei va depăși 50%.

În perioada următoare se va trece la realizarea armăturilor și la turnarea plăcii de beton ce va rigidiza grinzile. 

Și la cele două poduri de pe centură au fost montate grinzile și se lucrează la armături. În primăvara anului viitor se vor finaliza toate lucrările, iar centura Oșorhei va fi deschisă circulației. 

Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și din bugetul Consiliului Județean Bihor.

Centura Oșorhei, alături de celelalte centuri din zona metropolitană aflate în execuție, face parte din rețeaua de drumuri radiale ce vor descongestiona circulația la ieșirea din Oradea în anii următori. 

Mulțumesc constructorilor și echipei tehnice din Consiliul Județean Bihor pentru stadiul în care au ajuns lucrările.

Proiectul actual de la Tăietura Turcului, periculos pentru viața clujenilor. Pro Infrastructura: „E doar o problemă de timp până acolo vor muri oameni”

Specialiștii și organizațiile din infrastructură avertizează din nou asupra pericolelor proiectului avizat de Primăria Cluj-Napoca pentru pasajul de la Tăietura Turcului.

Proiectul e util pentru clujeni și nu ne dorim blocarea lui, dar, în forma actuală, nu e doar ineficient, ci și periculos pentru viața clujenilor. Principalele probleme sunt: păstrarea trecerii la nivelul căii ferate pentru traficul pietonal și velo; lipsa soluțiilor pentru traficul din Tetarom, Gruia și ocolitoarea Baciu; lipsa viziunii în ce privește mobilitatea pe termen mediu și lung, în condițiile creșterii așteptate a nivelului urbanizării în zonă și a traficului feroviar”, explică deputatul clujean Viorel Băltărețu.

Soluția specialiștilor are costuri mai reduse, un timp de realizare mai scurt și un grad de disconfort mai scăzut pentru riverani, precizează civicii clujeni.

E doar o problemă de timp până acolo vor muri oameni. Proiectarea cu bună știință a unei astfel de soluții e primitivă și criminală. S-au semnat certificatele de deces ale unor oameni. Subtraversarea ar fi intrat în bugetul inițial, dar e lipsă de viziune și lene. Cei de la butoane nu sunt prezenți, noi ne batem pentru oameni”, spune Ionuț Ciurea, Director executiv Pro Infrastructura.

În oraș poate urma un haos total și din cauza suprapunerii proiectelor de anvergură.

„Trag un semnal de alarmă referitor la suprapunerea viitoare a tuturor proiectelor de infrastructură din Cluj: tren metropolitan, culoar de mobilitate nord, metrou, centură și pasajul de la Tăietura Turcului. Dacă nu le corelăm de la A la Z, va fi un haos total”, încheie Horia Nasra (Asociația Meta Urban). 

Comentarii Facebook