Duminica 22 Decembrie

Ora Pământului 2013 marcată de Consiliul Judeţean Cluj

 

Consiliul Judeţean Cluj se alătură campaniei publice internaţionale, iniţiată în anul 2007, în Australia, şi denumită ”Ora Pământului”, prin care oameni, organizaţii, companii şi instituţii publice de pe întreg Globul trag un semnal de alarmă împotriva pericolelor grave generate de efectele necontrolate ale încălzii globale.

 

Acţiunea care va avea loc sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 20.30, va fi marcată de Consiliul Judeţean Cluj prin mai multe iniţiative. Astfel, în ceea ce priveşte sediul instituţiei situat pe Calea Dorobanţilor nr. 106, Consiliul Judeţean va renunţa la iluminarea acestuia în respectivul interval de timp, prin sistarea iluminării ambientale exterioare. Totodată, între orele 20.30 şi 21.30, clădirile tuturor instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, exceptând cele în care se desfăşoară activităţi care presupun existenţa unui consum de electricitate neîntrerupt, cum sunt unităţile spitaliceşti, vor reduce la maxim sau chiar vor sista folosirea energiei electrice.

 

Tot în acest context, angajaţii Consiliului Judeţean Cluj şi ai celorlalte 42 de instituţii din subordine (instituţii şi servicii publice de interes judeţean, regii autonome, societăţi comerciale, unităţi de învăţământ special, instituţii de cultură etc) vor fi îndemnaţi să stingă luminile din locuinţele personale şi să tragă astfel un semnal de alarmă cu privire la efectele grave pe care le comportă adesea o evoluţie mult prea rapidă şi, de multe ori, iresponsabilă, care nu ţine cont de realităţi şi de necesitatea protejării şi conservării mediului înconjurător. 

 

Pentru a marca cu adevărat eficient acest eveniment ecologic planetar, îndemn toţi clujenii să stingă pentru o oră toate becurile din locuinţă şi să scoată din priză toate echipamentele electronice pe care le folosesc sau care se află în stand-by. Făcând astfel de gesturi aparent neînsemnate, dar importante atunci când sunt realizate împreună, de către un număr cât mai mare de oameni, fiecare dintre noi poate contribui la realizarea unei schimbări majore în ceea ce priveşte atitudinea faţă de mediul înconjurător şi dezvoltarea durabilă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. 

Comentarii Facebook