Duminica 22 Decembrie

Pact între partide pentru dezvoltarea județului Cluj, lansat de Alexandru Cordoș-candidatul PSD la președinția CJ Cluj (P)


Alexandru Cordoș lansează un pact între partide pentru dezvoltarea județului Cluj

REPORTER: Domnule Alexandru Cordoș, aveți o experiență vastă în administrația publică locală și în administrație privată. Ați fost consilier local PSD în Cluj-Napoca, ați fost consilier județean, sunteți cadru uiversitar. Ce credeți că lipsește în acest moment județului Cluj pentru a se dezvolta la capacitate maximă?

Alexandru Cordoș: De câțiva ani stăm pe loc, nu mai avem proiecte de anvergură. Nouă în primul rând ne lipsește proiectul, și apoi vorbim de resurse și altele: nu avem în acest moment o idee în jurul căreia să ne adunăm toți, de la toate partidele, și să luptăm să o materializăm.

Vrem să punem bazele unui pact între partide pentru dezvoltarea județului Cluj pe principii solide. Nu spunem că nu s-a făcut nimic, nici nu arătăm cu degetul spre nerealizări (care, din păcate, sunt multe), ci vrem să gândim constructiv: haideți să ne unim forțele și să dezvoltăm județul Cluj! După alegeri, mă ofer să redactez acest pact și să îl transmit și celorlalți lideri județeni de la toate partidele care vor avea reprezentanți în Consiliul Județean!

REPORTER:  Am auzit în ultima vreme despre strategia de dezvoltare locală pe care candidații PSD pentru Consiliul Județean o propun pentru județul Cluj. 

Alexandru Cordoș:Într-adevăr, împreună cu colegii mei am gândit o strategie de dezvoltare a economiei locale a județului, plecând de la susținerea producătorilor locali. 

Fac aici o paranteză și vă spun că actualul guvern condus de Marcel Ciolacu – liderul PSD, a făcut deja pași importați pentru dezvoltarea comunităților rurale, prin creșterea gradului de industrializare a agriculturii, prin susținerea înființării și modernizării unităților de procesare în domenii deficitare, prin modernizarea și extinderea rețelei de irigații, alături de subvenționarea cu 50% a energiei pentru irigații. De asemenea, a susținut fermierii români în discuțiile privitoare la modificarea regulamentelor Comisiei Europene astfel încât să nu mai existe diferențe mari între subvențiile acordate fermierilor români și cele acordate fermierilor din alte state membre ale Uniunii. Știm că există această problemă și domnul Vasile Dîncu, cel care va fi ambasadorul nostru la Bruxelles, ne-a promis că va milita în continuare pentru egalizarea subvențiilor. 

Vrem să creștem producția internă prin dezvoltarea capacităților de procesare a materiei prime românești.

Dar revenind la producătorii locali: noi vrem să dăm posibilitatea fermierilor să producă hrană mai sănătoasă și mai ieftină pentru români și să fie mai competitivi pe piața europeană. Produs în România și Cumpără românește sunt două proiecte inițiate la nivel național, care înseamnă noi locuri de muncă, dezvoltare economică și creșterea nivelului de trai al tuturor românilor. Încurajarea producătorilor locali este esențială pentru dezvoltarea economică durabilă, creșterea autonomiei alimentare și promovarea sustenabilității. În județul Cluj, inițiativele de sprijinire a producătorilor locali pot aduce beneficii economice, sociale și de mediu.

REPORTER: Ne puteți spune câteva puncte cheie ale acestei strategii, domnule Alexandru Cordoș?

Alexandru Cordoș: Aș începe cu susținerea lanțurilor scurte de aprovizionare: în primul rând avem nevoie să încurajăm formarea de cooperative sau asociații de producători care să faciliteze distribuția produselor locale. Trebuie să încheiem parteneriate cu retailerii locali, adică parteneriate între producători locali și magazine de cartier, restaurante și alte afaceri care pot vinde sau utiliza produsele lor. 

Trebuie să reînviem tradiția piețelor și a târgurilor, mai ales în sate, ceea ce presupune organizarea și promovarea piețelor săptămânale sau lunare unde producătorii locali își pot vinde produsele direct consumatorilor. Putem crea mai multe evenimente tematice, inclusiv în mediul rural, cum ar fi festivaluri ale recoltei sau târguri de Crăciun, care să pună în evidență produsele locale. 

De asemenea, trebuie să ne adaptăm tendinței generale de digitalizare: și piețele de desfacere sunt digitale, tot mai mult; astfel că avem nevoie de dezvoltarea unor platforme online unde producătorii locali își pot vinde produsele direct consumatorilor. Putem să susținem și campanii de publicitate prin intermediul rețelelor de socializare, pentru a promova produsele și poveștile producătorilor locali, ajutându-i să ajungă la un public mai larg.

Tot o piața importantă de desfacere este și cea creată prin participarea la achiziții publice locale: se pot implementa politici care să prioritizeze achiziția de produse locale pentru instituțiile publice, cum ar fi școlile, spitalele și administrațiile locale.

Apoi, trebuie să folosim instrumente specifice marketingului: să creăm o identitate puternică a produselor locale din județul Cluj să avem un brand local; pentru asta, ar trebui să avem un sistem de certificare și etichetare pentru produsele locale pentru a garanta calitatea și autenticitatea lor.

REPORTER: Ce garanții avem că aceste produse locale sunt de calitate?

Alexandru Cordoș: Pai în paralel, vom încuraja producătorii să adopte practici agricole ecologice și sustenabile prin oferirea de suport financiar și tehnic. Și, așa cum vă spuneam, noi am început deja să investim, de la nivel național, în  infrastructura necesară pentru agricultură sustenabilă, cum ar fi sisteme de irigații eficiente și acces la echipamente agricole moderne. Pentru că o altă componentă a strategiei este creșterea gradului de acces la finanțări nerambursabile, prin oferirea de suport tehnic: în fiecare UAT ar trebui să existe un birou de consultanță pentru cei care doresc să acceseze fonduri europene. 

Am propus înființarea unui departament pentru producătorii locali, la nivel de Consiliu Județean, unde fermierii pot primi sprijin pentru marketing, pentru management financiar sau pentru tehnici de producție durabile.

REPORTER:  Credeți că avem un public suficient de bine educat pentru consumul acestor produse?

Alexandru Cordoș: Da, dar este loc și de mai bine. De aceea – o altă componentă a strategiei noastre este legată de lansarea de campanii de promovare a beneficiilor cumpărării produselor locale, subliniind aspectele de sănătate, calitate și sustenabilitate și de implementarea unor programe educative în școli pentru a crește conștientizarea tinerilor cu privire la importanța consumului de produse locale și sezoniere.

Putem să ne folosim și de turismul rural pentru promovarea acestor produse: să sprijinim fermierii locali în dezvoltarea de activități de agroturism, care pot include vizite la ferme, degustări de produse locale și experiențe de cazare rurală. Putem să organizăm iarăși tururi gastronomice care să includă vizite la producătorii locali și degustări de produse tradiționale.

A rămas mai puțin de o săptămână din campania electorală. Ce la transmiteți alegătorilor?

Să vină alături de noi ca să redăm Clujul oamenilor! 

Acum, județul este confiscat de interese și orgolii politice. Oameni buni, este timpul să îndrăznim să vrem mai mult! Votați echipa PSD pentru Consiliul Județean și ajutați-ne să semnăm pactul pentru Clujul nostru!

CMF:21240002


Comentarii Facebook