Un sondaj realizat de AtlasIntel, în perioada 9-12 noiembrie, arată o bătălie foarte strânsă pentru finala prezidențială din 8 decembrie. Elena Lasconi și George Simion
Consiliul Județean Cluj a aprobat joi, 14 noiembrie, un proiect de hotărâre privind trecerea imobilului de pe strada Decebal nr. 126, din domeniul public al județului Cluj în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.
Uniunea Salvați România (USR) a reușit să elimine, printr-un vot în Parlament, o prevedere care impunea antreprenorilor să depună anual o declarație prin care confirmau că nu au avut loc schimbări în condițiile de funcționare ale companiei.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat șantierul de la Tureni, unde se desfășoară lucrările de construcție pentru conectarea centurii Vâlcele-Apahida la Autostrada A3, un proiect esențial pentru îmbunătățirea mobilității și reducerii aglome
În cadrul strategiei sale pentru perioada 2024-2028, Partidul Național Liberal (PNL) lansează un plan de dezvoltare rurală și modernizare administrativă menit să transforme radical condițiile de trai din mediul rural.
Astăzi, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost într-o vizită de lucru în județul Cluj, pentru a verifica stadiul de execuție a lucrărilor de modernizare a liniei de cale ferată Cluj-Oradea.
Drumarii au trecut cu bine de prima ninsoare din Cluj. Consiliul Județean Cluj a anunțat că, în ciuda ninsorilor și a temperaturilor scăzute din ultimele ore, toate drumurile din județ sunt deschise circulației.
12 obiective din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” vor fi reabilitate cu peste 2 milioane de lei din fonduri nerambursabile.
Primul Centru Sectorial de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – denumit CRISCE, urmează să fie creat de către Ministerul Energiei, a anunțat Sebastian Burduja
Un amendament care privește legea jocurilor de noroc, conform căruia tinerii sub 21 de ani nu vor mai avea acces în sălile de jocuri de noroc
Serviciul Român de Informații (SRI) a făcut lumină în scandalul fermelor de troli care ar putea influența alegerile parlamentare și prezidențiale.
Comisia tehnică de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca a dat aviz favorabil pentru construirea a 6 blocuri de 5-8 etaje.
Traficul din Cluj-Napoca urmează să primească o ,,gură de aer” atunci când Park&Ride-ul din zona Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca o să fie finalizat.
Un spital din Cluj a fost dotat cu șase noi echipamente medicale de ultimă generație.
Românii care fumează în spațiile comune ale blocului, precum holuri sau lifturi, riscă amenzi usturătoare, după ce noua legislație a intrat în vigoare.
În sondaj, veți găsi lista completă a celor 20 de partide care au depus candidaturile la Biroul Electoral Județean Cluj, alături de singurul candidat independent Sabin Sărmaș. Subliniem faptul că sondajul nu se pretinde a fi unul realizat după rigori soci
Două amendamente care modifică Codul Penal și cresc semnificativ sancțiunile pentru persoanele care se urcă la volan fără permis sau au încredințat vehicule acestora
În ultimii ani, elevii din Cluj sunt cei mai buni din România la învățătură. Mai exact, sunt primii din România, an de an, la promovabilitatea examenului de la BAC, au rezultate excepționale la olimpiade și la concursurile internaționale
Oana Murariu, președinta USR Cluj și deputat, candidează pentru un nou mandat în Parlament și vine în fața alegătorilor cu un bilanț al realizărilor sale și cu o viziune clară pentru viitorul Clujului și al României.
Marcel Ciolacu susține trecerea în proprietatea publică a pădurilor scoase la vânzare, pentru protejarea mediului și extinderea fondului forestier național
Candidații PNL Cluj pentru Parlamentul României susțin proiecte benefice care să ducă la dezvoltarea județului și la bunăstare și prosperitate pentru locuitori.
Guvernanții vin în plimbare electorală la Cluj avansând planuri pentru proiectele energetice strategice care-s de ani de zile în discuții și negocieri ba cu chinezi, ba cu japonezi, ori cu americani, în timp ce românii continuă să plătească prețuri record
Într-o perioadă în care stabilitatea economică și bunăstarea cetățenilor au fost puse la încercare la nivel global, România a dovedit că se poate. Cu o viziune bine conturată și o serie de măsuri ferme, guvernul sub conducerea lui Marcel Ciolacu a reușit
Primăria Cluj-Napoca, deci implicit noi toti, va trebui să plătească aproape 700.000 lei pentru folosirea neautorizată a unui proiect de infrastructură, conform unei sentințe judecătorești definitive.
Candidatul partidului Forța Dreptei pentru Camera Deputaților i-a dat replica premierului Marcel Ciolacu, după ce acesta spusese că „tinerii pleacă din țară pentru că nu stăpânesc o meserie”.
PSRM a depus o sesizare la Comisia Electorală Centrală în care a semnalat transportul organizat al alegătorilor către secția de votare din Cluj-Napoca
În dosarul omului de afaceri Cătălin Hideg, magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus strămutarea la Curtea de Apel Cluj. La patru ani de închisoare cu executare
Modernizarea unui spital din Cluj continuă, iar de curând a fost achiziționat un nou echipament medical de ultimă generație.
Veștile despre centura metropolitană bat pasul pe loc, aceasta fiind părerea unui cetățean din orașul de „cinci stele” îngrijorat că proiectul ar rămâne „în aer”.
Marcel Ciolacu, premierul României, a fost joi după-amiază la fabrica de medicamente Terapia SA din Cluj-Napoca, unde a fost întâmpinat de directorul companiei, Dragoș Damian.