S-a pornit producția de medicamente la noua fabrică din Turda, făcută de germanii de la Stada, după 15 luni de la startul investiției de 70 mil. euro.
Întrebat pe cineva desemna prim-ministru, de către o studentă din Cluj, în cadrul unei emisiuni electorale la Antena 3 CNN, Marcel Ciolacu a spus că acesta nu va fi un social-democrat
Clujenii de pe strada Paul Ioan din cartierul Grigorescu se tem că vor rămâne și fără puținele locuri de parcare pe care le mai aveau.
Debitul râului Someș a scăzut îngrijorător de mult. Ceea ce părea a fi o oază de liniște pentru clujenii care își petreceau timpul liber pe malurile Someșului recent modernizate de Primăria Cluj-Napoca s-a transformat într-un peisaj dezolant.
În cadrul unei emisiuni electorale, difuzată marți seara la Antena 3, Mircea Geoană a fost însoțit de soția sa și cei doi copii, care au susținut fiecare câte un discurs despre tatăl lor
PSD își reînnoiește angajamentul de la nivel național și local pentru creșterea accesului la servicii medicale de calitate și dezvoltarea infrastructurii medicale
O femeie care locuiește pe strada Trifoiului din cartierul Bună Ziua a cerut Primăriei Cluj-Napoca să monteze stâlpișori pe trotuare, pentru a restricționa accesul șoferilor fără bun simț care parchează în zonă.
Lipsa locurilor de parcare din Cluj-Napoca scoate din șoferi ce este mai rău. Un clujean și-a parcat mașina pe spațiul verde, în Parcul Detunata din Gheorgheni.
Doi cai lăsați liberi pe străzile din comuna Florești, județul Cluj, au făcut ravagii la ghenele de gunoi.
După ce preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a acuzat că ar exista o înțelegere între PSD și AUR pentru a-l trimite pe Simion în turul doi al alegeri în detrimentul său, deputatul UDMR Cluj, Csoma Botond, a reacționat.
Locuitorii imobilelor de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, în apropierea Stației CTP Crinului (nr. 133), au trimis o reclamație oficială către Garda de Mediu și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, semnalând o situație deranjantă care afectează calitatea vie
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că nu se va mări TVA-ul și a subliniat că nu va crește nicio cotă unică. „Nu se măreşte TVA-ul. Vă spun, mă tatuez pe mână, nu se măreşte TVA-ul. Nu va creşte nicio cotă unică. (...) Va rămâne 10% pe venit.
O finanțare de 21,12 milioane de euro prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), a fost obținută de către Primăria municipiului Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară
Remus Lăpușan, candidatul PSD la Camera Deputaților, discută despre lucrările masive de modernizare a Clujului, derulate cu fonduri europene și naționale. Proiectele de infrastructură așteptate de clujeni includ drumul expres Tureni - Autostrada Transilva
Floreștiul va avea singurul parc din România cu Piste de Dirt Bike și Pumptrack la Standard Competitional – Inaugurarea are loc mâine
Liderul partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, candidat la prezidențiale l-a criticat dur la Cluj pe primarul Emil Boc cu privire la modul cum a gestionat metroul de la Cluj, pe care îl consideră „balonul de săpun” al primarului Emil Boc, care „s-a s
Un clujean care locuiește pe strada Izvorului din cartierul Dâmbul Rotund a cerut intervenția Primăriei Cluj-Napoca pentru a opri un conflict ce durează de mai bine de un an între vecini.
Jurnalistul român Mircea Barbu, cunoscut pentru reportajele sale din zone de conflict, a fost condamnat în lipsă de un tribunal din Rusia pentru activitatea sa jurnalistică din regiunea Kursk. Barbu a aflat despre condamnare printr-o știre publicată de ag
Alegătorii din Cluj-Napoca au posibilitatea de a identifica cu ușurință secțiile de votare unde trebuie să se prezinte pentru alegerile programate pe 24 noiembrie 2024 și 8 decembrie 2024. Pentru a verifica la ce secție sunt arondați,
Un locuitor al străzii Mamaia din Cluj-Napoca a criticat dur modul în care Primăria gestionează traficul din zonă, acuzând că soluțiile propuse de autorități nu sunt eficiente și afectează sănătatea și confortul clujenilor.
O fetiță din Cluj-Napoca s-a accidentat în parcul din apropierea Liceului de Informatică „Tiberiu Popoviciu”.
Interviu cu Remus Lăpușan, candidat PSD Cluj la Camera Deputaților Reporter: Domnule Lăpușan, de ce v-ați hotărât să candidați pentru un loc în Parlamentul României? Remus Lăpușan: În ultimele zile, am fost întrebat de multe ori acest lucru. Răspunsul
Una dintre marile piedici în calea progresului este infrastructura deficitară. Drumurile aglomerate și lipsa autostrăzilor încetinesc dezvoltarea țării și provoacă nemulțumire în rândul cetățenilor.
Un tătic din Cluj-Napoca a tras un semnal de alarmă în legătură cu lipsa unor trotuare accesibile pentru părinți care își plimbă bebelușii în cărucioare între strada Gheorghe Dima și zona Platinia, una dintre cele mai aglomerate din oraș.
Persoanele fără adăpost nu încetează să le facă zile negre clujenilor. O familie de oameni ai străzii și-a improvizat un adăpost în spatele unui bloc de pe Calea Dorobanților din Cluj.
Reprezentanții Primăriei Florești au anunțat că, în perioada 23-28 octombrie, vor avea loc lucrări de îmbunătățire a infrastructurii rutiere în zona străzii Hagău. Prin urmare, circulația rutieră va avea de suferit.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a lansat o platformă digitală, cunoscută și ca „busola electorală”, prin intermediul căreia alegătorii din România pot verifica gradul de compatibilitate cu fiecare dintre principalii candidați în alegerile
Remus Lăpușan, candidatul PSD Cluj la Camera Deputaților, a subliniat importanța susținerii produselor românești pentru relansarea economiei. Într-o recentă declarație, Lăpușan a evidențiat necesitatea de a sprijini producția locală
Locurile de parcare sunt la mare căutare în municipiul Cluj-Napoca. Din acest motiv, șoferii apelează de multe ori la soluții neregulamentare și își lasă mașinile pe unde apucă.
Independentul Sabin Sărmaș, primarul din umbră al Clujului, își anunță oficial candidatura pentru Camera Deputaților în alegerile parlamentare din această iarnă. După ce a obținut un rezultat incredibil la alegerile locale din vară, clasându-se pe locul a