Tergiversarea aprobării de către majoritatea PSD-ALDE a achiziționării rachetelor PATRIOT ”generează vulnerabilități de securitate pentru România, aruncând-o din nou sub umbrela unei Rusii tot mai rapace!”, crede europarlamentarul Daniel Buda
Consiliul de onoare al Ordinului naţional ”Steaua României” a decis, miercuri, să îi ceară preşedintelui Klaus Iohannis retragerea distincţiei ”Steaua României” în grad de Comandor liderului UDMR, Kelemen Hunor, pentru că nu respectă Co
Târgul de Crăciun Cluj-Napoca va fi deschis anul acesta înainte de 1 decembrie, fiind privatizat de Primăria Cluj-Napoca, iar firma care organizează trebuie să facă profit cât mai mare.
Funcționarii Consiliului Județean nu cedează în fața presiunii și a manifestărilor de stradă. Legea, nu protestele de stradă, fundamentează deciziile, precizează sindicaliștii din cadrul Sindicatului Liber Transilvania, dn cadrul CJ Cluj.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus că parlamentarii Uniunii nu vor vota moțiunea de cenzură, chiar dacă modificările fiscale au fost făcute anapoda, pentru că nu se înțelege bine cu liberalii.
Clujul se poate lăuda cu cel mai spectaculos nod de autostradă din țară.
Prim[ria Cluj-napoca anunță că se vor implementa noi măsrui de circulație rutieră, ca urmare aadoptării unei hotărâri a Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației, care a avut loc în data de 2 noiembrie 2017.
Procurorii DNA îl acuză pe liderul PSD, Liviu Dragnea, de constituire de grup infracțional și alte patru infracțiuni, dar acesta susține că este nevinovat.
Procurorii DNA au dat publicității acuzațiile pe care i le aduc lui Liviu Dragnea, actualul lider al PSD și premier din umbră, pe baza unuei plângeri depuse de OLAF (Oficiul european antifraudă).
Liviu Dragnea s-a prezentat, luni dimineață, la sediul DNA, unde a fost întâmpinat cu aplauze de către mai mulți parlamentari și senatori PSD, dar și de simpatizanți ai partidului.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, luni dimineață, la sediul DNA, însă procurorii nu au furnizat informaţii referitoare la calitatea în care Liviu Dragnea a fost chemat.
Floreștenii vor avea patinoar și Târg de Crăciun. Echipamentele se montează în această perioadă.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că partidul pe care în conduce va pregăti o comisie de organizare a protestelor faţă de ordonanţa care modifică Codul Fiscal.
PSD Cluj îl acuză pe președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, că lipsesc din declarația lui de avere 225.000 de euro.
Compania de Transport Public Cluj anunță că suplimentează cursele spre comuna Feleacu.
Consiliul Județean Cluj urmează să construiască două bazine unde să fie pompat levigatul de la Pata Rât (ape contaminate scurse de pe deșeuri) și decontaminat.
Primarul Emil Boc a explicat că ”țopăiala fiscală” va prejudicia bugetul local al municipiului Cluj-Napoca cu zeci de milioane de euro.
O serie de străzi din zona 2 a Clujului vor trece în zona 1 de tarifare, pentru că sunt centrale și unii șoferi profitau de acest fapt pentru a plăti mai puțin.
Premieurl Mihai Tudose a anunțat, marți, la Parlament, că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se va face chiar în această săptămână.
Municipiul Câmpia Turzii a fost nominalizat în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, alături de municipiile Brăila și Satu Mare, pentru Premiul de Excelență în Promovarea și Susținerea Antreprenoriatului.
Consiliul Județean Cluj, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului, a derulat o nouă acțiune de ecologizare a zonei lacului de acumulare Tarniţa, situat în vecinătatea drumurilor judeţene DJ 107P şi DJ 107N.
Primăria Cluj-Napoca a câștigt, luni seară, în cadrul Galei Asociațiilor Municipiilor din România, desfășurată la Ateneul Roman premiul de Excelenta in Digitalizare.
Parcările din zona centrală a Clujului se vor scumpi din 2018, după cum anunță Primăria Cluj-Napoca printr-o campanie de consultare publică.
PSD ar fi plătit 100.000 de dolari unei firme de lobby din Washington pentru ca Liviu Dragnea să se întâlnească cu lideri americani.
Magistraţii Curţii de Apel au anulat sentința prin care două spații din buricul târgului fuseseră schimbate cu terenuri agricole de la marginea orașului.
Firma Diferit a început lucrările la Centura de Sud, cunoscută sub numele de Centura Florești, prin spate pe la Vivo (fostul Polus).
Președintele Klaus Iohannis a lansat, joi, un atac dur la adresa Guvernului, privind măsurile fiscale anunțate de coaliție, spunând că aceasta se comportă ca omul care câştigă tot mai mult, dar se împrumută tot mai mult de la bănci.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului Tudose să renunţe la revoluţia fiscal-bugetară, pentru că sunt ”cârpeli”, care generează neîncredere şi nu ajută pe nimeni.
Angajații Primăriei Cluj-Napoca au câștigat în luna august 2017 cu 1,7 milioane de lei mai mult față de luna august 2016.
Consiliul Județean Cluj a predat Ministerului Sănătății, prin intermediul unui protocol de predare-primire, terenul pe care va fi edificat viitorul Spital Regional de Urgență de la Cluj.