Muncitorii au început lucrările de asfaltare a drumului judeţean DJ 103G Gheorgheni - Aiton.
PNL Cluj a depus astăzi la Biroul Electoral de Circumscripție listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
iția președintelui Klaus Iohannis privind demersul Coaliției pentru Familie de modificare a Constituției, astfel încât familia să fie definită ca fiind formată dintr-un bărbat și
Consiliul Judeţean Cluj cere ca ferma de pui din Florești să nu primească autorizație de mediu, menționând că și cea primită în 2006 nu a respectat distanța față de locuințe.
Actorul Bogdan Rădulescu, vicepreședintele USR Cluj, a demisionat din partid, după ce a jignit Biserica Ortodoxă Română.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a aprobat joi, 20 octombrie, Planul operativ de intervenţie în timpul iernii pe drumurile județene din județul Cluj, pentru perioada 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017.
Ana Horvath, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, este urmărită penal pentru fapte de corupție și a fost pusă sub control judiciar de către procurorii DNA, iar drept consecință aceasta
Proaspăt înscrisă în primul an de master în cadrul Facultății de Teologie a Universității Babeș Bolyai, deputatul Elena Udrea a postat un mesaj dur pe pagina de Facebook, în care ia apărarea Bisericii Ortodoxe Române.
Un floreștean a fost amendat după ce a aruncat deșeuri din construcții pe un câmp de la Sf. Ioan.
Transportul în comun din Cluj-Napoca și Florești va fi afectat de Semimaratonul Transilvania, care va avea loc duminica 23 octombrie 2016, intre orele 6:00 – 12:00.
O ședință cu toți factorii decizionali în privința traficului rutier a trasat o serie de măsuri ce trebuie luate pentru a fluidiza traficul în Cluj-Napoca, în lipsa unor centuri.
Primarul Horia Șulea a spus RĂSPICAT că ferma din Florești nu are autorizație de urbanism și că nu va putea primi autorizația de funcționare.
Vicepreședintele Uniunii Salvaţi România (USR) Cluj a provocat revoltă online după o înregistrare prin care batjocorește clasa politică şi Biserica Ortodoxă Române. Acum el vrea să fie deputat din partea USR.
Peședintele Klaus Iohannis a mers, marți, în vizită la Centrala Nucleară de la Cernavodă, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la deschiderea primului reactor.
Ministerul Afacerilor Interne anunță că, pentru buna desfășurare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, din luna decembrie, tot procesul de votare va fi înregistrat video.
Camera Deputaților a decis, marți, să aprobe cererea procurorilor DNA pentru urmărirea penală a Elenei Udrea.
Ferma de pui și abatorul din Florești ar urma să primească o nouă autorizație de mediu, iar miercuri, 19 octombrie, în comună va avea loc o dezbatere publică în acest sens.
Fostul ministru Gabriel Oprea a ajuns, luni dimineață, la DNA, după ce preşedintele Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală în cazul său, pentru ucidere din culpă, în cazul poliţistului Gigină.
Fostul ministru Relu Fenechiu și-a recunoscut vina într-un dosar în care procurorii DNA îl cercetau pentru infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a amenajat un sens giratoriu în Grigorescu.
Primăria efectuează lucrări de modernizare a laturii estice a Pieței Unirii, iar aceasta se apropie de finalizare.
Primăria comunei clujene Florești a inaugurat, joi, serviciul de Evidența Populației, aceasta fiind singura primărie de comună din țară care deține un asemenea serviciu.
După ce Poliția Locală Cluj-Napoca le-a confiscat marfa mănășturenilor care vindeau produse în zona străzilor Calea Florești și Izlazului, oamenii au organizat un protest la Primărie.
Sebastian Ghiță a dat noi detalii despre modul în care a cunoscut-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
Grupul consilierilor social-democrați din Consiliul Local Cluj-Napoca îi solicită viceprimarului Anna Horvath demisia de onoare...
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) o susține pe Anna Horvath și așteaptă finalizarea anchetei DNA.
Consiliul Judeţean Cluj a lansat lucrările de reabilitare a drumului judeţean DJ 103K Râşca – Beliş, vizat fiind sectorul de drum situat între drumul naţional DN1R şi localitatea Râşca.
Comuna Florești va avea, din 17 octombrie, un Serviciu propriu de evidență a persoanelor.
PSD Cluj a stabilit lista candidaților pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016.
Procurorii DNA au efectuat o serie de percheziții la Primăria Cluj-Napoca și la mai multe locuințe, privind un dosar de corupție privind finanțarea campaniei electorale din iunie 2016.