RAADPP Cluj termină asfaltările la Unguraș și începe să lucreze la Fizeșu Gherlii.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj anunță modificarea traseului autobuzelor care fac legătura cu strada Câmpului.
Locuitorii din comuna Apahida reclamă faptul că municipalitatea nu găsește soluții pentru a reda ”onoarea” localității.
Parcarea pentru persoane cu handicap din Piața Unirii e permanent ocupată - FOTO
Preşedintele PC Cluj, Şerban Rădulescu, și-a dat demisia din partid.
Senatul a respins, marţi, cererea DNA de arestare a senatorului Dan Şova.
Ștrandul SUN, din Grigorescu, se deschide luni, 1 iunie, de Ziua Copilului, iar accesul în această zi va fi gratuit.
Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj a finalizat lucrările de asfaltare pe porţiunea de drum Floreşti - Mănăstirea Tăuţi de pe DJ 105L.
Primăria Cluj-Napoca nu va avea program cu publicul luni, 1 iunie 2015, cu ocazia sărbătorii de Rusalii.
Drumul de 2 kilometri până la pârtia de la Buscat va fi asfaltat, anunță directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) Cluj, Mircea Avram.
Emil Boc a spus că anunțul făcut de viceprimarul UDMR, Anna Horvath, că dă în judecată Primăria Cluj-Napoca pentru a cere plăcuțe bilingve are legătură cu campania electorală.
Un consilier local din Cluj-Napoca solicită Companiei de Transport Public (CTP) Cluj să realizeze o aplicație de smartphone prin care să se poată vedea când ajunge autobuzul în stație.
Poliția Locală Florești va face razii în comună pe linie de mediu și curățenie.
Invitatul emisiunii Știri de Cluj LIVE, de joi seara, de la ora 19.00, este Mircea Avram, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat Cluj.
O serie de intelectuali români și maghiar dau în judecată Primăria din cauza indicatoarelor multilingve, între aceștia fiind și viceprimarul Horváth Anna și președinte interimar al Consiliului Județean, Vákár István.
Pista de biciclete de pe strada Uzinei Electrice din Cluj-Napoca a fost trasată prin alveola în care opresc autobuzele ce vin din Grigorescu.
O fostă prezentatoare din Cluj, apropiată de mediile PSD -iste încă de când era jurnalistă, a fost numită de Ioan Rus șefă pentru Masterplanul de Transport, proiectul care trasează strategia de transport a României.
Clujul nu are depozita gunoaiele, după ce în noaptea de luni spre mari, firma Salprest Rampă, a închis rampa temporară de la Pata Rât.
Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu prof. Rada Flavia Mihalcea, cetățean de onoare al municipiului, organizează în acest an prima ediție a unui concurs dedicat tinerilor cercetători în știință și inginerie.
Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate, după ce s-a descoperit că acesta și-a angajat soția ca și manager al spitalului din oraș.
Directorul RADP Cluj, Ion Pantelimon, a declarat că mașinile se ridică la Cluj-Napoca, cel puțin încă o scurtă perioadă de timp.
CTP Cluj a suplimentat programul liniei 24B, spre centrul comercial din Florești
Judecătorii au confirmat redeschiderea dosarului de furt, furt calificat şi insultă pe numele lui Traian Băsescu.
Adriana Săftoiu a scris în ”Cronica de Cotroceni” că Traian Băsescu se temea încă din 2004 că cineva ar fi putut filma scena de la mitingul de la Ploieşti unde a repezit un copil.
Mihai Seplecan ALES vicepreședinte al Consiliului Judetean Cluj
Ioan Oleleu și-a dat demisia și din funcția de consilier județean, în cursul zilei de vineri, 22 mai.
Muncitorii firmei Kiat au reușit să taie cablul subterag de alimentare a străzii Oașului. Tramvaiele și troleibuzele au fost afectate.
Consiliul Județean Cluj a acceptat să plătească o redevență Primăriei Feleacu, care a forțat mâna forului județean, aflat într-un mare impas.
Premierul Victor Ponta a vorbit, miercuri, despre proiectul prin care se va dubla alocația pentru copii, acesta precizând că, "dintr-un punct de vedere strict social-democrat", i se pare un lucru bun.
Primarul Emil Boc a stat de vorbă cu muncitorii de pe strada Brătianu, unde se montează pavajul cu 6 luni întârziere.