Parkingul cu lift din Piața Ștefan cel Mare revine în actualitate și va fi construit, a declarat primarul Emil Boc.
Primăria Cluj-Napoca va institui 33 de noi praguri de sol în municipiu, la solicitarea clujenilor.
Primarul Emil Boc a anunțat că, în zona cetrală a Clujului, vor fi construite două parkinguri subterane.
Premierul Victor Ponta i s-a adresat ministrului Apelor cu apelativul ”fa”, în timp ce vizitau cu barca penumatica localitățile inundate din județul Teleorman.
Revista Tribuna, finanțată din fondurile Consiliului Județean Cluj, a publicat integral discursul președintelui PNL, Crin Antonescu.
Incepand cu data de 23 aprilie, Compania de Transport Public (CTP), fosta RATUC, reia cursele de Apahida dupa o pauza de 6 ani.
Imaginea zilei vine din Teleorman unde permierul Victor Ponta era tras cu barca prin localitatea inundată.
Senatorii vor mai lucra săptămâna viitoare două zile în plen, iar apoi vor mai avea ședințe numai în 26 mai.
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a afirmat că municipiul Cluj-Napoca are multe atuuri pentru a câştiga titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat Certificatul de Urbanism pentru autostrada Transilvania, sectorul 3A Gilău-Mihăieşti.
Elena Udrea se află în Bucovina și a postat pe Facebook fotografii în timp ce frământa aluatul.
Parchetul ICCJ a deschis un dosar penal împotriva lui Traian Băsescu pentru şantaj, după plângerea senatorului Gabriela Firea. Procurorii au suspendat cercetarea pentru că preşedintele are imunitate.
PSD Cluj împărțit în Săptămâna Mare familiilor nevoiașe peste 400 de cadouri.
Primarul Emil Boc a dus cadouri de Paște vârstnicilor de la Centrul de ingirjire si asistenta de pe Bd. 21 decembrie 1989.
Președintele PNL, Crin Antonescu, susține că liberalii au avut de pierdut de pe urma ruperii USL.
Parkingul subteran de sub statuia lui Mihai Viteazu va fi construit din această toamnă, a anunțat primarul Emil Boc.
Primăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public Cluj-Napoca fac cunoscut publicului călător programul de transport pentru perioada 19 – 21 aprilie.
PSD Cluj anunță că lucrările la autostrada Turda - Sebeș vor demara în viitorul apropiat după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a semnat contractele cu constructorii pentru tronsoanele 3 și 4.
Premierul Victor Ponta a zburat circa 40 de minute cu un avion F-16, în calitate de copilot.
Premierul Victor Ponta a zburat la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii cu un avion F-16, al Forțelor Aeriene ale SUA.
Fostul premier Emil Boc este anunțat de preşedintele Traian Băsescu drept un candidat experimentat pentru prezidenţiale.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este invitatul emisiunii de joi, 17 aprilie. Primarul va răspunde în direct de la ora 19.00, intrebarilor Dvs, la emisiunea Stiri de Cluj LIVE.
Președintele Traian Băsescu îl consideră pe Crin Antonescu un candidat viabil din partea dreptei la alegerile prezidențiale din luna noiembrie.
Parchetul din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a lasat o anchetă în cazul terenurilor din comuna Nana, cumpărate de familia Băsescu.
Un clujean care a împlinit anul acesta vârsta de 100 de ani a fost premiat de către Primăria Cluj-Napoca.
Clujenii vor putea cumpăra din 1 iunie bilete prin SMS, fără a mai fi nevoiți să cumpere biletul fizic de la ghișeele Companiei de Transport Public (CTP) Cluj.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj va circula și în noaptea de Înviere, după un orar special.
Primăria Cluj-Napoca va demara lucrările de asfaltare a zece străzi din oraș, una dintre ele fiind strada Fericirii.
În Cluj-Napoca au început deja să fie montate automatele de bilete din sistemul de ticketing.
Primarul a explicat că blocurile turn care apar ca ciupercile în spatele Pieței Agroalimentare Mihai Viteazu sunt viziunea fostului bancher Iosif Pop.