Contabila Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest a furat peste 1,8 milioane de euro, în doar 14 luni, din conturile instituției.
Președintele suspendat, Traian Basescu, a declarat că nu poate demisiona pentru că este suspendat.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că verificarea listelor electorale nu poate fi făcută pentru că Primăria nu are personalul necesar.
O petiţie online prin care se cere demisia lui Ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, circulă pe internet.
Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că nu poate verifica din casă în casă listele electorale.
Curtea Constituţională s-ar putea reuni în 31 august pentru a da un verdict în cazul referendumului, anunță unele surse citate de Realitatea TV.
Organizaţia de Tineret a PNL Cluj-Napoca îi solicită primarului Emil Boc să reia programul săptămânal al pieţelor volante la nivelul municipiului, conform promisiunilor din campania electorală.
Senatorul PSD Dan Şova i-a cerut lui Traian Băsescu să demisioneze pentru a rezolva criza politică din România.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Cotroceni, după anunțul că verdictul Curții Constituționale va fi prezentat numai în 12 septembrie că la referendum contează voturile oamenilor reali.
PDL cere demisia întregului Guvern Ponta, iar preşedintele partidului, Vasile Blaga, a declarat că s-a intrat ”în etapa a doua a loviturii de stat organizate de USL”.
Senatorul PSD Dan Şova a declarat, joi, că hotărârea CC de a amâna luare unei decizii privind referendumul până pe 12 septembrie este "corectă, normală, firească".
Horea Uioreanu, vicepreşedintele PNL Cluj, salută decizia Curţii Constituţionale de a nu ignora voinţa a 7,5 milioane de cetăţeni români care au votat pentru demiterea lui Traian Basescu.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, susţine joi o declaraţie de presă, la ora 19:00. Urmăriţi pe REALITATEA.NET LIVE VIDEO.
Consiliul Județean (CJ) Cluj anunță constituirea unei comisii de analiză pentru verificarea autorizaţiei de construire a imobilului de 25 de etaje de pe Calea Floreşti din municipiul Cluj-Napoca.
Ministerul de Interne a trimis un document Curții Constituționale prin care precizează că ”nu își asumă veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente”.
Societatea Fany, care asigură transportul de călători între comuna Florești și Cluj-Napoca, a explicat de ce prețul biletelor nu a scăzut din 1 august, așa cum s-a anunțat.
PNL a anunțat că mai vrea un Referendum, dacă Curtea Constituțională îl va invalida pe cel din 29 iulie, a declarat joi, la RFI România, viceliderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu.
Curtea Constituțională a amânat pentru ziua de joi pronunțarea unei decizii în privinta referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu.
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, i-a dat replica lui Traian Băsescu care a spus că activitatea sa la MAE a fost ”catastrofală”.
Fostul prim-ministru al României, Emil Boc, susţine că după anunţul Biroului Electoral Central (BEC) cu rezultatele finale, referendumul pentru demiterea preşedintelui este invalidat.
Consiliul Județean Cluj a anunțat zilele trecute că a negociat cu societatea de transoport Fany reducerea prețurilor din 1 august. Un cititor Știri de Cluj avertizează că această reducere nu se aplică.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că trei luni de la numirea Guvernului Ponta sunt prea mult și au făcut prea mult rău țării.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a cerut public USL să îngroape securea războiului.
Liberalii clujeni sunt în fierbere, motivul fiind scorul înregistrat la referendum în Cluj de USL.
Primăria Cluj-Napoca anunță că strada Borhanci va fi închisă temporar pentru a putea fi făcute lucrări de asfaltare.
Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, luni, că maghiarii nu au participat la referendum pentru a da un vot negativ "complotului USL pentru instaurarea unui guvern post-comunist".
Biroul de presă al PNL a trimis, din greșeală, presei mesajele pe care liderii ar fi trebuit să le prezinte mass-mediei, după referendumul eşuat de demitere al lui Traian Băsescu.
Fostul prim-ministru Emil Boc a spus luni, la o conferinţă de presă, că decizia lui Antonescu de a demisiona ar fi un gest onorabil.
Fostul premier Emil Boc a intuit în ziua referendumului, cu o zi înainte de comunicarea rezultatelor finale, procentul de participare la urne a românilor la nivel naţional şi a dat un pronostic în marja de eroare în ceea ce priveşte prezenţa cluj
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat că cei care au orchestrat de stat trebuie să fie trași la răspundere