Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat, luni, decrete pentru eliberarea din funcţie a tuturor consilierilor numiţi de el la Administraţia Prezidenţială, informează Mediafax.
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţie.
Președintele interimar, Crin Antonescu, a discutat aseară, în cadrul unei emisiuni de pe Antena 3, despre dialogul cu cancelariile străine.
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Cluj a anunțat că va rezilia contractul încheiat cu firma Kiat pentru asfaltarea a 420 de kilometri de drumuri județene.
Europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, a declarat că demisia lui Traian Băsescu ar fi ”ultima cireaşă” pe un ”tort amar”.
Bugetul de campanie a preşedintelui Traian Băsescu petru regerendum a fost de 336.830 de lei.
Deputatul independent Mircia Giurgiu a demarat o inițiativă legislativă prin care cei care solicită bonuri la cumpărături să fie recompensați cu un procent din suma cheltuită.
Premierul Victor Ponta i-a ironizat pe cei care au depus plângere penală împotriva lui pentru plagiat.
Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru, lideri ai formaţiunii Noua Republică, au depus o plângere penală împotriva lui Victor Ponta, pentru plagiat.
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Istvan Vakar, a declarat că exproprierile necesare la Aeroportul Internațional Cluj ar costa bugetul 9 milioane de lei. Banii, însă, lipsesc, ir singura speranță este bugetul central.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a luat act, joi dimineață, de demisia Monei Pivniceru din magistratură.
Consilierul local PSD, Mircea Jorj, va fi numit în următoarele zile secretar de stat în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici din România, pe postul de vicepreședinte.
Curtea Constituțională a motivat decizia de invalidare a referendumului, precizând că datele comunicate de Guvern ”în cea mai mare parte, nu au legătura cu solicitarea formulată de Curte”.
Judecatoarea Aspazia Cojocaru l-a atacat dur pe Victor Ponta.
Judecătorul Curții Constituționale, Aspazia Cojocaru, cea care a înclinat balanța în favoarea lui Traian Băsescu în privința invalidării referendumului, este acuzată că a colaborat cu Securitatea.
Emil Boc a discutat cu Traian Băsescu după anunțul făcut de Curtea Constituțională. El crede că președintele suspendat nu ar trebui să își dea demisia.
Emil Boc a declarat că nu este surprins de anunțul lui Crin Antonescu că nu se retrage din politică, după ce Curtea Constituțională i-a dat caștig de cauză lui Traian Băsescu în problema referendumului.
Emil Boc a comentat dur ideea avansată de președintele interimar Crin Antonescu, care a spus, marți, că ar putea să fie inițiată o nouă procedură de suspendare a lui Traian Băsescu.
Grigore Pop, fostul lider al CARTEL ALFA, este propus pentru titlul de cetățean de onoare post-mortem.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că Merkel ar trebui să-l ia în Germania si să-i dea o bucată de pământ ”să se joace”.
Președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că se teme de noi proteste dupa decizia de invalidare a Referendumului.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi,că nu poate coabita cu PDL, partid condus de Vasile Blaga şi M. R. Ungureanu, doi chelneri ai lui Traian Băsescu.
Premierul Victor Ponta regretă că a acceptat cvorumul de 50% la referendum.
PSD Cluj a luat act de decizia Curții Constituționale chiar dacă aceasta ignoră votul a opt milioane şi jumătate dintre români.
Vicepreședintele PNL Cluj și preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că ”decizia Curţii Constituţionale este antidemocratică”.
Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru, cea care a înclinat balanţa în favoarea invalidării referendumului, a dat o declarația șocantă.
Crin Antonescu a aruncat o nouă bombă pe piață, vorbind despre o nouă suspendarea lui Traian Băsescu.
Simpatizanții USL se vor aduna de la ora 18.00, în Piața Unirii, pentru a protesta împotriva invalidării referendumului.
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat că va continua lupta cu Traian Băsescu, din postura de lider al PNL.
Cei 9 judecători ai Curții Constituționale și-au exprimat votul în cazul referendumului. Decizia a fost invalidare cu 6 voturi la 3.