Pantofarul de lângă Casa Matei are de achitat o chirie de 65 de euro pe metru pătrat proprietarei (deține și o sală de jocuri lângă Casa Matei), care deține jumătate din spațiu. 30% mai deține Primăria Cluj-Napoca și restul este în proprietatea pantofarului. 

Fostul deputat Adrian Dohotaru îi cere lui Emil Boc să îi vândă spațiul pantofarului, care încearcă să țină în viață o meserie pe cale de dispariție. Cazul a mai fost prezentat public în 23 iulie 2021, iar atunci Primăria a spus că ”acel imobil nu aparține Primăriei. Acesta a fost revendicat în conformitate cu Legea nr. 10/2001 și restituit revendicatorilor”.

Cu toate acestea pantofarul se judecă cu Primăria Cluj-Napoca. 

”Ce putem face pt dl Mureșan, pantofarul de lângă Casa Matei? Plus un apel către dl Boc

Am fost întrebat de mai mulți oameni ce putem face pt dl Mureșan, mai ales că postarea prededentă a ajuns de capul ei și cu ajutorul media la câteva sute de mii de oameni. Așa că am trecut azi din nou pe la dl Mureșan, pantofarul care mi-a reparat talpa unor pantofi de sport, ca să mă consult cu dânsul. Din nou, de ce să aruncăm dacă putem repara? 

Dl Mureșan lucrează de peste 50 de ani în cooperativă, cum era înainte, și la 80 de ani nu se oprește. Are și două ajutoare de nădejde, pe Crucița și Vasile (ne-am dat scurt masca jos pentru o poză).

În continuare, dl Mureșan se judecă atât cu Primăria, pentru că nu îi vinde o parte din spațiu, dar și cu o proprietară privată, care are deja o sală de jocuri de noroc lângă Casa Matei. 

Proprietara îl vrea evacuat atât pe dl Mureșan, dar și croitoria de lângă, de care sunt de asemenea legat (vecina de palier peste 20 de ani!). 

Proprietara care are aproape 50% din atelierul pantofarului după retrocedări îi cere chirie de 65 de euro pe metru pătrat! Acum e în proces cu dânsul să facă partajul pe spațiu, dar și face presiuni, din ce înțeleg, la adresa Primăriei pentru a nu îi vinde spațiul la care are dreptul pe baza Legii 550 din 2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului.

Dl Mureșan a făcut de mai demult cereri de cumpărare a spațiului pe baza legii. Vânzarea s-a oprit după cererile de restituire. După ce s-au încheiat restituirile, dl Mureșan a mai achiziționat de la proprietari privați și are acum 29 la sută din spațiu. Primăria are 27%, restul proprietara cu sala de jocuri de lângă dânsul.

Vestea bună e că Dl Mureșan a câștigat în primă instanță cu Primăria, dar procesul continuă. La fel și cu dna Fazekas, care are în proprietate, cum pomeneam, spațiul de lângă transformat în sală de jocuri de noroc.

Ce putem face? Vin cu câteva idei, scale diferite de implicare:

1. îl putem susține pe dl Mureșan și alți pantofari ca dânsul susținându-le atelierele și reparând îmbrăcămintea, în loc să intrăm într-un cerc vicios consumerist în care aruncăm ce consumăm și poluăm mai mult.

2. Primăria să îi dea dreptul să cumpere spațiul pentru ca atelierul să fie salvat. Dacă nu vrea Primăria să vândă din diverse motive, nici să nu vândă la speculatori imobiliari și să țină în proprietate spațiul, cu garanția că cine închiriază menține specificul locului.

Unde s-a greșit? Am văzut astfel de ateliere și în Vest, unde era politică de stat (local) prezervarea lor, mai ales că sunt tipuri de afaceri mai productive, mai circulare, mai sustenabile, decât afaceri standardizate. Chiar mai avem nevoie de un local în centru la 10 lei cappuccino sau să extindă sala cu jocuri de noroc?

Răul a fost deja făcut prin restitutio ad integrum, care sunt masca reparării nedreptăților față de vechii proprietari a permis un jaf la fel de mare ca jaful comuniștilor, după câteva decenii, nedreptățind chiriașii. Au fost cereri de restituiri, se glumea anii trecuți, de trei ori suprafața țării, iar restituirea a fost una din căile de acumulare primitivă în anii capitalismului sălbatic din anii 1990-2000, plus devalizarea vechilor întreprinderi de stat. 

Ce trebuia făcut în loc de restituri? Trebuia să facem ca în Ungaria, care nu a vrut atât rentieri, cât să încurajaze o clasă de mijloc antreprenoare și a dat acțiuni la fostele întreprinderi de stat moștenitorilor vechilor proprietari, vouchere și cupoane pentru diverse achiziții. Dar nu a restituit proprietăți.

O astfel de abordare i-ar fi permis de mult dlui Mureșan să își cumpere atelierul. Sau, dacă statul avea nu doar politici industriale după 1990, așa cum au țări în vest și în țările scandinave, ci și politici pentru micii antreprenori, meșteșugari și cooperatori, atunci statul nu își vindea patrimoniul și alegea la cine închiriază pentru a a face să prospere astfel de ateliere care dau farmec centrului Clujului, nu să prospere săli de jocuri de noroc.

Știu, perspectiva asta largă, e descurajatoare, părem mici în sistem (fără o mișcare politică eco mai la stânga), dar în contextul schimbărilor climatice, care ne obligă să consumăm  mai atent, cu o perspectivă atentă la durate lungi, astfel de afaceri sunt de viitor, nu nostalgice. Nu am nicio îndoială! 

Și merită să ne luptăm pentru acel viitor, nu pentru casino capitalism. 

Reiau, apelul meu pe termen scurt e acesta: 

1. nu aruncați, mergeți la dl Mureșan cu încălțămintea sau la alți meșteșugari ca dânsul.

2. Dle primar Boc, dnă Ardeuș de la patrimoniu, vindeți-i spațiul, ca să aibă peste 50% din atelier, iar dacă nu vreți să vindeți, deși a câștigat în prima instanță, nu vindeți la nimeni, dar puneți condiție de chirie să fie păstrat atelierul, ca acest spațiu să supraviețuiască și după ce dl Mureșan nu mai poate lucra”.