Duminica 22 Decembrie

Părinții se revoltă împotriva noii scheme de admitere la liceu: „Elevii nu au nicio şansă fără meditaţii. S-ar putea să ne ducă la drame”


Fără meditaţii cu profesorii din liceu, copilul nu va putea intra la colegiile de top din țară”, o spun părinţii pe grupurile online, unde chiar votează contra examenelor pe care ar urma să le organizeze colegiile. Se plâng că nu toţi copiii vor avea aceleaşi şanse. Pe de altă parte, directorii de şcoli au cerut o selecţie riguroasă a elevilor de mulţi ani de zile şi spun că nu părinţii stabilesc examenele, ci specialiştii.

Sunt discuţii aprinse pe grupurile de părinţi despre schimbările din noua lege a Educaţiei. Un chestionar al Federaţiei Naţionale a Părinţilor a fost completat deja de peste 50.000 de adulți. Cel mai dezbătut subiect este examenul de admitere la liceu versus Evaluarea Naţională. 

Elevul să aibă posibilitatea de a opta pentru un singur colegiu, un singur profil și o singură specializare, s-ar putea să ne ducă la niște drame ale unor familii și ale unor copii care nu știu cum se vor mai putea remonta după un eșec ca să susțină Evaluarea Naţională”, declară mama unui elev. 

Ne poziționăm împotriva acestei decizii pentru că nu se poate asigura egalitate de șanse, transparență, chiar dacă subiectele nu vor fi făcute de profesorii de la acele colegii, dar nu poate să garanteze nimeni că nu se vor face meditații cu profesorii de la acele colegii”, spune reprezentantul Federației Naționale a Părinților. 

Peste 60% dintre părinţi au votat până acum contra examenului de admitere la colegii. Mai multe ONG-uri îi susţin

Ştim cu toţii că pentru admiterea la liceu copiii se pregătesc, este o presiune mare de la părinți pe copii, iar cei cu posibilități materiale vor contribui la reușita copiilor lor cu meditații. Recomandăm luarea în considerare a notelor măcar în proporție de 20%”, explică managerul programului de educație „Salvați Copiii”, Liliana Bibac, potrivit Observator. 

Poziția ministrului Educației

Pe de altă parte, Ministrul Educaţiei susţine că examenele intră în atribuţiile profesorilor, nu ale părinţilor. „Este o solicitare pe care colegiile centenare o au de mai bine de 15 ani, de a organiza examen propriu de admitere. Ideea unui examen proriu la liceu nu este ideea unui ministru sau a unui Minister. Pe baza unor informații false au apărut aceste îngrijorări...”, explică Sorin Cîmpeanu.

Şi directorii de licee s-au plâns la consultările cu Ministerul Educaţiei de părinţii care cred că se pricep la şcoală mai bine decât ei. Dau asigurări că vor organiza examene obiective. Noul proiect de lege anulează și examenul de admitere de la clasa a cincea pentru școlile care nu au și învațământ primar în același loc. În această situație, directorii liceelor nu știu cum ar mai putea face selecția sutelor de copii care concurează an de an pentru un loc în clasele de gimnazi.

Argumentul experţilor din domeniu îl reprezintă stresul mult prea mare al evaluării unui copil de 10 sau 11 ani. În Capitală, concurenţa a fost şi de cinci elevi pe un singur loc la clasele a cincea în această vară. 


Comentarii Facebook