Szakács István, un activist civic din Cluj, care lucrează de ani buni cu comunitățile de rromi din Pata Rât, atrage atenția asupra unei realități care deseori este ignorată în discuțiile politice și sociale: marginalizarea nu se rezumă doar la Pata Rât. În contextul alegerilor prezidențiale din 2024, unde votul rromilor poate avea o influență semnificativă, István subliniază faptul că trebuie să privim dincolo de acestă zonă rușinoasă a Clujului și să ne îndreptăm atenția către satele și localitățile din jurul orașului. Aici, în zonele marginalizate, trăiesc oameni care se confruntă cu aceleași dificultăți și sărăcie extremă, fiind, de asemenea, ignorați de autoritățile care ar trebui să le asigure drepturile fundamentale. În acest context, István ne provoacă să nu căutăm țapi ispășitori în comunități vulnerabile, ci să înțelegem realitățile dureroase care stau la baza acestei sărăcii și injustiții, care afectează milioane de oameni din întreaga țară.

Iată ce crede Szakács István despre cum vor vota clujenii de la Pata Rât, dar mai ales despre faptul că atenția noastră ar trebui să fie asupra altor categorii. 

„În ultimele zile m-a sunat mai multă lume cu “vai Ijvane cum votează patarâtenii”, “se poate face ceva”, “fă ceva” gen. Ok. Hai să vă zic cum văd eu treaba - în calitate de unul care, de bine de rău, lucrez cu clujenii de acolo de 12 ani.

Problema nu-i cu patarâtenii, abia vreo 2500 la număr și despre care de fapt nici măcar nu știm câți și cum votează. Avem noi niște Intuiții pe care le elevăm la nivel de “știm noi”, în reflexul nostru de-a avea către cine să arătăm cu degetul, uite ăia-s băiețeii răi care tocmai ne strică jucăria democratică. Wrong.

Vă propun să ne ridicăm un pic drona deasupra Pata Râtului. Ce vedem? Dezmir, Apahida, Someșeni. La marginea fiecărei comune trăiesc sute de oameni în sărăcie lucie. Cum ieșiți de pe drumul asfaltat, cum începeți să-i găsiți, în case dărăpănate în care familii întregi rabdă frig și foame. E posibil ca din camera ta cu termostatul la 21 de grade și de lângă laptopul tău, să-ți fie mai greu să-ți imaginezi asta, cititor drag. Dar ei sunt acolo. Trăiesc în niște semi-patarâturi. Își vor oamenii ăia Țara înapoi? Nu, bro. În primul rând își vor viața înapoi.

Hai să mai dăm un pic de zoom out. Vedem sate în județ în care abia mai ai din ce supraviețui. Vedem zone sinistrate economic. Vedem o țesătură a serviciilor sociale, educaționale și de sănătate cvazi-dezintegrate. Mii de omeni. Hai cu zoomul out. Vedem județe sărace AF gen Sălaj. Zeci și zeci de mii de oameni. Zoom out. O țară întreagă. Sute de mii, probabil milioane de oameni. Care își vor viața înapoi. "Dar așaaaa?" - parcă aud. Stați că mai zic.

Pata Râtul e ușor de folosit ca bau bau și țap ispășitor, pentru că e aproape, e compact, și e convenient de infam. Dar buba nu e acolo. Focusul pe drama Pata Râtului doar ne poate ajuta să înțelegem mai bine ce-i mâncă pe, nu miile, ci pe milioanele ăia de cetățeni care “nu se gândesc domne, merg la vot, pun ștampila pe Georgescu și ne aduc Apocalipsa”.

Uite care-i buba: clujenii care stau în Pata Rât sunt victimele istorice și totodată supraviețuitorii celor mai crâncene opresiuni rasiste, clasiste, etc. - structurale, instituționale, you name it. Și-au bătut joc de ei absolut toate sistemele, de-au băgat în ei traume istorice, multigeneraționale, colective și individuale. Ei sunt fundul fundului fundului sacului. Mai jos de Pata nu se poate. Își vor viețile înapoi? Scuze, dar e full legit. Ok, e un pic mai bine în semipatarâtul din Florești. Își vor ăia viețile înapoi? Full legit. Și tot așa. 

"Dar așaaaa?" - parcă aud. Man. Degeaba vii tu acum cu raționalitatea ta elevată să-i explici la semenii tăi care stau la 12 grade cum stă treaba cu democrația. Asta nu-i diluează nici umilința, nici disperarea, nici furia. Nu doar în Pata Rât, ci în toată țara. Aici trebuie altceva. Raționalitatea ta elevată poate intra, poate, într-o altă fază a reparației istorice pe care ar fi trebuit și AR TREBUI să facă un Stat căruia îi pasă. Dar cărui Stat de fapt nu-i pasă. Știi asta. Iar patarâtenii și semi-patarâtenii din toată țara știu foarte bine asta.

Vii tu să-i explici că dacă votează într-un fel, după alegeri o să-i meargă și mai rău? Patarâtenilor? Zău? Hehehehe. Half-patarâtenilor? Hehehehe.  Îmi aduc aminte de bancul ăla când vine Apocalipsa, ajunge și în România, se oprește la graniță, pune mâna pe șold, și zice: “da’ io am mai fost pe-aici”.

Ce vrem noi de fapt? Vrem doar să scăpăm de data asta, sau chiar vrem să facem ceva? În țară, în județ, în sate, în Pata Rât? Bun. Dar suntem în stare? Suntem în stare să ne asumăm anii și deceniile de muncă grea, pe teren, în tină și gunoaie, cu toate greutățile și frustrările care se impun, un proces anevoios prin care, împreună cu ei, reparăm vieți, reparăm încredere, reparăm relații, reparăm umanitatea noastră? Cinstit? Văzându-ne, nu prea cred. Iar singura mea speranță e în acel “prea”.