Miercuri 18 Decembrie

Petru Calian: Fara autorizatie de constuctie pentru terenuri de pana la 400 de metri patrati


Deputatul PDL Cluj, Petru Calian, a initiat un proiect de lege prin care sa nu mai fie nevoie de autorizatie de constructie pentru terenuri de pana la 400 de metri patrati.

Conditia este ca persoanele respective sa aleaga unul dintre proiectele de casa emise de Ministerul Dezvoltarii Regionale.

"Ministerul va afisa pe site-ul oficial un pachet de 10 variante de case cu proiecte-tip. Respectarea acestor modele va reduce birocratia privind obtinerea autorizatiei de construire, si va reduce, totodata, si cheltuielile aferente unui proiect. Facilitatile acordate, prin aprobarea proiectului de lege, va conduce la relansarea constructiilor in tara noastra, sub o forma mai responsabila si mai usor de controlat", a declarat Petru Calian, intr-un comunicat de presa.

Prin aceasta masura, deputatul PDL isi doreste sa se puna ordine in domeniul constructiilor care a avut o evolutie haotica in ultimii ani.

"Multe persoane fizice au renuntat la contractarea unui proiectant din cauza costurilor ridicare practicate pentru intocmirea unui proiect. Un alt aspect este legat de constructiile de case din mediul rural, care, din cauza slabei informari, nu au respectat obtinerea autorizatiilor si avizelor aferente constructiei. De aici s-a incurajat un fenomen pentru tara noastra, si anume neintabularea caselor din cauza lipsei actelor necesare", a mai precizat Petru Calian.

Parlamentarul sustine ca un proiect similar a fost aprobat si este aplicat in Polonia.

Comentarii Facebook