Duminica 22 Decembrie

PNL și PSD se ceartă pe mormântul Spitalului CFR Cluj! Între timp, unitatea sanitară va intra în faliment

 

PNL Cluj acuză dur PSD că încearcă să mute Spitalul CFR Cluj în subordinea Spitalului Clinic Județean Cluj, cel mai mare din țară, dar nu alocă și fondurile necesare. 

 

Atrag atenția că se pregătește o nouă țeapă marca PSD. În lipsa banilor pentru investiții în sistemul medical, că banii sunt folosiți de către PSD pentru mite electorale, se pregătește preluarea Spitalului Clinic CFR Cluj de către Spitalul Clinic Județean de Urgențe Cluj. Adică atât Ministerul Sănătății, cât și cel al Transporturilor se spală pe mâini și încearcă să transfere această unitate medicală de tradiție a Clujului în patrimoniul Consiliului Județean Cluj. Cu tot cu active, cu tot cu pasive, fără bani de investiții – dar cu o serie de probleme pe care țin să le menționez”, a declarat Mihai Seplecan, președinte executiv ACL Cluj.

 

Liderul ACL Cluj (Alianța dintre PNL și PDL) susține că există riscul disponibilizărilor de personal, deși nu prezintă probe concrete. La ”Spitalul Clinic Județean de Urgență nu există ambulatorii de specialitate de sine stătătoare, ci doar ambulatorii integrate fiecărei clinici componente, ceea ce înseamnă că odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR Cluj, ambulatoriile de specialitate din CF Cluj și Dej vor fi destructurate - locul lor în schema de funcționare nejustificându-se. Tare mi-e teamă că asistăm, de fapt, la o destructurare a celor două policlinici specializate în activitatea de siguranță a transporturilor, la o închidere mascată a unor unități spitalicești și pregătirea intravilanului pe care acestea îl ocupă pentru te miri ce artificii imobiliare”, a mai precizat Seplecan.

 

Cei de la PSD Cluj susțin că ”declarațiile lui Mihai Seplecan sunt simple elucubrații lipsite de discernământ.

 

Acest Dinu Păturică al politicii someșene, echipat uneori cu pantofi și curea din piele de crocodil, expert în orice problemă a județului dar fără vreun CV afișat public, pentru a-i înțelege celelalte competențe în afara organizării galelor de K1 sau a evenimentelor matrimoniale de proporții dar eșuate, emite judecăți de valoare oricând, oricum și despre orice. Astăzi, în evantaiul expertizei domniei sale în ORICE a opinat prin dezinformare și despre Spitalul Clinic CFR Cluj uitând că în madatul guvernamental al noului său șef, Emil Boc, PDL a ordonat închiderea a 67 de spitale, la 1 aprilie 2011, printr-o Hotărâre de Guvern”, a declarat Horia Nasra, președintele TSD Cluj-Napoca. 

 

Cei de la TSD lansează acuze dure și îi cer lui Seplecan ca ”înainte de orice alte considerații politice îl invită pe tânărul președinte de weekend Mihai Seplecan să scrie după dictare, în prezența presei, măcar o pagină A4 despre subiectele pe care le trimite presei și le semnează”. 

Comentarii Facebook